Un grup de cercetători şi aventurieri străini împreună cu membri ai Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) - Bihor, respectiv ai Administraţiei Parcului Natural Apuseni au pornit la sfârşitul săptămânii trecute într-o expediţie intitulată sugestiv "Drumul lupului", care se va desfăşura prin Munţii Apuseni, Retezat, Făgăraş şi Piatra Craiului. În primele 4-6 zile, echipa „Drumul lupului” va traversa Munţii Vlădeasa şi Bihor de la nord la sud, trecând prin Parcul Natural Apuseni. Această zonă reprezintă un important areal de răspândire şi circulaţie a lupilor în România. "Traseul lor va fi parcurs exclusiv pe jos, uneori în afara traseelor marcate, în scopul identificarii de urme de lup, vizuine şi chiar animale vii. Toate acestea vor fi introduse într-o bază de date cu ajutorul căreia se poate urmări evoluţia populaţiilor de lupi din anumite zone ale Europei", a ţinut să precizeze Ioana Lucaciu, CAPDD Bihor. Parcurgerea acestui traseu se face în cadrul proiectului de cercetare şi promovare a biodiversităţii sălbatice „Drumul lupului”, care urmăreşte rutele de migraţie ale lupilor prin centrul şi estul Europei. Proiectul a fost iniţiat de elveţianul Peter Surth, folosind experienţa dobândită în derularea proiectului pentru carnivore mari din zona Piatra Craiului, România. Prezentarea proiectului "Drumul lupului" este un proiect de management al naturii sălbatice, constând în mai multe module, fiecare dintre ele fiind construit astfel încât oricine să poate participa şi ajuta. Obiectivul de bază al proiectului este de a informa şi de a susţine coexistenţa oamenilor cu carnivorele mari sau cu alte animale sălbatice. "Noi, oamenii, ne comportăm într-un anume fel prin care conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice sunt la ordinea zilei. Aceasta nu se întâmplă datorită animalelor, ci datorită comportamentului nostru. Nu acordăm suficient respect comportamentului normal al animalelor sălbatice şi ignorăm pur şi simplu nevoia lor de a supravieţui", a ţinut să precizeze Ioana Lucaciu, CAPDD. Cele trei module sunt: conştientizarea publică şi programe educative, susţinerea de activităţi specifice turismului durabil, în special dezvoltării eco-turismului, studierea rutelor de migraţie a animalelor sălbatice în concordanţă cu infrastructurile umane.