Registrul ajutoarelor de stat reprezintă un sistem de evidenţă electronică a ajutoarelor de stat, care permite monitorizarea utilizării banului public prin acordarea de forme de sprijin financiar de natura ajutoarelor de stat şi accesul publicului la aceste informaţii. Se vor înscrie în registru, toate ajutoarele de stat autorizate de Consiliul Concurenţei, ajutoarele de stat exceptate de la obligaţia notificării potrivit art. 20 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, precum şi ajutoarele cu caracter social şi cele pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale reglementate de art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege. La baza funcţionării noului registru stau principii ca: transparenţa iniţierii şi acordării ajutoarelor de stat; accesul cetăţenilor la informaţiile de interes public privind ajutoarele de stat. Precizăm că Ordinul Consiliului Concurentei nr. 124/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial (I) nr. 564 din 1 iulie 2005. De asemenea, Consiliul Concurentei a adoptat şi Regulamentul privind procedurile de raportare şi monitorizare a ajutoarelor de stat (publicat în Monitorul Oficial (I) nr. 564 din 1 iulie 2005). În esenţă, autorităţile responsabile, respectiv furnizorii de ajutor de stat, precum şi oricare alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale au obligaţia de a raporta Consiliului Concurenţei datele şi informaţiile din fişele prevăzute în anexele la regulament, care va întocmi un raport anual privind ajutoarele de stat.