Gloria Reşiţa (jun.A) - LPS "Bihorul" Oradea (jun.A) 3-2 (1-0) Pentru orădeni au punctat Şandor şi Ţica LPS: Balaj - Herman, Gavrilaş, Haniş, Rus, Hava, Şandor, Todea, Ţica, Toderaş, Marian. Au mai jucat: Tirpe, Rogojan, Ungur, Ţimbuli. Antrenor: prof. Ionel Negrea Pentru fotbaliştii juniori de la Liceul cu Program Sportiv "Bihorul", deplasarea de la Reşiţa a fost ultima din acest sezon, acesta încheindu-se mâine, când se va disputa ultima etapă. La fel ca şi în precedentele jocuri din deplasare, nici de această dată, orădenii n-au revenit cu puncte, ghinionul, precipitarea în fazele ofensive, suficienţa în joc fiind principalele cauze ale acestor eşecuri în linie. Cu o singură excepţie, partida de la Zlatna, cu ultima clasată, echipă ce n-a reuşit să agonisească nici un punct, elevii antrenorului Ionel Negrea au pierdut toate meciurile de afară. E drept că, reversul medaliei, la partidele de acasă au câştigat aproape tot, excepţia fiind jocul cu Golf Timişoara, pierdut la limită. Dar cum timp pentru analize şi concluzii va fi din plin, campionatul juniorilor reluându-se abia la primăvară, să spunem că, la Reşiţa, orădenii au jucat destul de bine şi ar fi meritat un egal, pe care l-ar fi obţinut, dacă arbitrul arădean Ovidiu Haţegan nu le-ar fi anulat un gol valabil. N-a fost să fie nici de această dată, poate în ediţia viitoare de campionat vom vedea la lucru o altă echipă a LPS Bihorul. Juniorii B de la LPS au suferit o nouă corecţie, înregistrând a şasea înfrângere din retur. După un tur excelent, la finele căruia se clasau pe poziţia a treia, juniorii mici nu s-au regăsit deloc în partea a doua a campionatului, cauzele fiind diverse, de la absenţa liberoului pâna la neefectuarea unui cantonament în intersezon, toate laolaltă ducând la acest recul neaşteptat. Rămâne ca, în sezonul viitor, antrenorul Vasile Puşcaş să încerce să remedieze aceste defecţiuni, pentru că echipa poate mai mult decât a arătat în acest campionat. Gloria Reşiţa (jun. B) - LPS Bihorul (jun. B) 4-0 (1-0) LPS: Demian - Niţă, Cuc, Tipi, Puie, Ianc, Cotrău, Igna, Spivaliuc, Pop, Purjea. Au mai jucat: Varodi, Câşlariu.