Veteranii de război care nu au beneficiat de prevederile Legii 44/1994, şi anume nu au fost împroprietăriţi cu 500 mp teren intravilan sau 1 ha extravilan, au un motiv de bucurie. În şedinţa de Guvern din 9 septembrie, executivul a decis, prin HG 1301, ca ei să fie despăgubiţi cu 15.640.000 lei pentru un hectar de teren extravilan. La propunerea comisiilor locale, Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar a stabilit că, în Bihor, 370 de veterani de război nu au fost împroprietăriţi conform Legii nr. 44, prin urmare au dreptul la despăgubiri băneşti. "Situaţia nu este definitivă, oricând putând surveni modificări având în vedere că nu există un termen de decădere din aceste drepturi. Totuşi, trebuie precizat că beneficiarii acestui act normativ au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de obţinerea certificatului care să le ateste dreptul, să se prezinte la comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar", afirma Traian Bogdan, directorul Direcţiei Juridice din cadrul Prefecturii Bihor. Până în momentul de faţă, Bihorului i-a fost repartizată suma de aproximativ 3,1 miliarde lei, ceea ce, raportat la necesar (5,8 miliarde lei), înseamnă 53,51%. "Cum ni se pare incorect să facem diferenţe între persoanele vizate, am decis ca suma respectivă să fie împărţită între toţi în mod egal. Astfel, fiecare veteran va primi, într-o primă fază, suma de 8.368.000 lei, urmând ca diferenţa să le fie acordată pe măsura alocării sumei de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Administraţiei şi Internelor", a mai adăugat Traian Bogdan. Banii le vor fi repartizaţi celor 370 de veterani de război prin intermediul primăriilor, după ce, în viitorul apropiat, prefectul de Bihor va emite un ordin în acest sens.