Ieri s-au împlinit 97 de ani de la eliberarea Oradiei, moment marcat printr-un "Te Deum" oficiat la Biserica cu Lună şi un ceremonial militar desfăşurat, conform tradiţiei, la bustul generalului Traian Moşoiu.

În 20 aprilie 1919, trupele române au intrat în Oradea, în frunte cu generalul Traian Moşoiu. Acest eveniment important în istoria Oradiei a fost marcat prin festivităţi organizate de municipalitate, în colaborare cu Garnizoana. Acestea au debutat la ora 12.00 cu un "Te Deum”, oficiat la Biserica cu Lună, după care participanţii s-au deplasat în alai, pe strada Avram Iancu, până la bustul generalului Traian Moşoiu de lângă Parcul Bălcescu, unde s-a desfăşurat, conform tradiţiei, ceremonialul militar. La festivităţi au fost prezente cadre militare active, în retragere şi în rezervă, elevi orădeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice, precum şi numeroase oficialităţi - primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Mircea Mălan, prefectul Claudiu Pop, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Avrigeanu, senatorul Gavrilă Ghilea, liderul PSD Bihor, Ioan Mang, copreşedintele ALDE, Daniel Constantin. Primarul Ilie Bolojan le-a vorbit celor prezenţi despre semnificaţia şi importanţa zilei de 20 aprilie pentru orădeni.

"Cred că este important să mulţumim tuturor comunităţilor din acest oraş, care au construit şi au dezvoltat oraşul în forma în care îl găsim astăzi. Peste trei ani vom marca 100 de ani de la acest eveniment major în viața orașului Oradea şi cum suntem aici mulţi care lucrăm în administraţia publică, aș dori să ne comportăm în așa fel încât să fim conștienți de răspunderea pe care o avem și să demonstrăm că administraţia românească nu au stat degeaba aici 100 de ani. Înaintașii noștri ne-au predat o ţară întregită, se cuvine ca la 100 de ani să lăsăm copiilor noştri o ţară prosperă. Dumnezeu să aibă în pază ţara şi oraşul Oradea”, a  încheiat primarul discursul său.

Despre semnificaţia istorică a datei de 20 aprilie 1919 a vorbit apoi prof. univ. Gabriel Moisa. A urmat un recital de cântece patriotice susţinut de corul "Traian Moșoiu”.  Manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane şi flori la bustul generalului Traian Moşoiu și defilarea gărzii de onoare.