Etapa a XVII-a a Diviziei A la fotbal programează câteva partide extrem de interesante, dintre acestea detaşându-se derby-ul Steaua - Rapid. Ambele echipe se menţin în plasa liderului, Dinamo, aşteptând un eventual pas greşit al "câinilor". Până atunci, însă, meciul de mâine de pe stadionul Steaua poate să risipească multe dintre speranţele vreuneia dintre combatante. Giuleştenii n-au mai câştigat de cinci ani în Ghencea şi, dacă n-o vor face în derby-ul de mâine, şansele lor, nu doar la titlu, ci şi la o prezenţă europeană, se reduc simţitor. Victoria la scor, obţinută de Petrolul în prima etapă din retur, dă speranţe "găzarilor" într-un rezultat bun la Piteşti, dar nici argeşenii nu sunt în măsură să fie generoşi cu punctele de pe teren propriu. Greu de pronosticat scorul de la Bacău, dorinţei fireşti de victorie a gazdelor opunându-i-se proverbiala ambiţie a oltenilor, care vor să-şi păstreze locul fruntaş din clasament. Bancarii vor să dubleze succesul repurtat, runda precedentă, pe malul mării, în timp ce braşovenii (cu cel mai greu pasiv la "adevăr") speră să dea lovitura în Cotroceni. Ceahlăul are o misiune grea în faţa studenţilor timişoreni, dar dacă nu vor să piardă contactul cu plutonul, nemţenii trebuie să învingă. Şi Apulum are o misiune dificilă, cunoscută fiind neputinţa albaiulienilor pe propriul teren, unde n-au câştigat decât o dată, dar şi ambiţia bistriţenilor de a-şi lua revanşa după eşecul din partida tur. La Galaţi, oţelarii pornesc cu prima şansă, egalul din Bănie şi eliminarea campioanei în Cupa României fiind două rezultate care confirmă forma bună a elevilor lui Cârţu în acest debut de sezon. Meciurile de astăzi: FC Oradea - Dinamo Bucureşti (ora 13.00, Prima TV) Arbitri: Marian Salomir (central) - Daniel Burloiu, Dragoş Iliescu (asistenţi) - Marian Lazăr (rezervă) FC Argeş - Petrolul Ploieşti (ora 15.15, Prima TV) Arbitri: Augustus Constantin - Adrian Vidan, Claudiu Tripa - Sorin Uţică FCM Bacău - Universitatea Craiova (ora 16.00, TVR 2) Arbitri: Alexandru Deaconu - Tudor Constantinescu, Dumitru Bârgăoanu - Mihai Ene Partidele de mâine: FC Naţional - FC Braşov (ora 17.00, PRO TV) Arbitri: Ionică Serea - Ionel Popa, Miklos Nagy - Cristian Sava Ceahlăul Piatra Neamţ - Poli AEK Timişoara (ora 15.30) Arbitri: Anton Heleşteanu - Ispas Cojocaru, Marcel Savaniu - Codruţ Nicoară Apulum Alba Iulia - Gloria Bistriţa (ora 15.30) Arbitri: Viorel Anghelinei - Ioan Onicaş, Flavius Damaschin - Valentin Igna Oţelul Galaţi - Farul Constanţa (ora 15.30, Naţional TV) Arbitri: Sorin Corpodean - Nicolae Megheşan, Octavian Şovre - Vasile Bratu Steaua Bucureşti - Rapid Bucureşti (ora 20.00, România 1) Arbitri: Alexandru Tudor - Aurel Oniţa, Cristian Nica - Silviu Bogdan