În asfalt, 8,5 miliarde de lei
De astăzi (luni, 24 mai), începe lucrarea de asfaltare pe drumul comunal Talpe-Beiuş (lungime 1 km), inaugurându-se, astfel, o nouă etapă destinată modernizării drumurilor din comuna Drăgăneşti şi satele aparţinătoare.
Pentru anul curent, s-au alocat, din veniturile proprii ale Primăriei Drăgăneşti, 8,5 miliarde de lei pentru drumuri şi străzi. În perioada următoare, se vor asfalta intrările, din drumul naţional, către localităţile Păntăşeşeti, Păcăleşti şi Drăgăneşti, apoi drumul de legătură dintre sastele Şebiş şi Belejeni, iar în Mizieş se va turna asfalt pe artera de circulaţie din centrul aşezării. Şi în satul Grădinari se va aşterne covor asfaltic, din centrul localităţii spre unitatea Avicola. "Acum, avem în proporţie de 30% asfaltate drumurile comunale, iar până în anul 2008 se preconizează - pentru că Primăria dispune şi de fonduri necesare, preponderent datorită Grupului de firme European Drinks - asfaltarea tuturor drumurilor comunale" - remarca dl primar Gheorghe Bogdan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.