Aproximativ 400 de orădence, de diferite vârste, au participat la ediția din acest an a SkirtBike Oradea. Evenimentul s-a desfășurat ieri și a avut o temă specială, întrucât și-a propus să sprijine lupta împotriva cancerului la sân printr-o promisiune pe care fiecare participantă la eveniment a fost încurajată să și-o asume, respectiv promisiunea de a verifica că are o stare fizică bună, printr-un control periodic la sân.

 

Mai multe orădence, care folosesc frecvent bicicleta ca mijloc de transport, au venit ieri, în Parcarea de la Lotus Center, pentru a prinde startul celei de-a treia ediții a SkirtBike. Ca în fiecare an, înscrierea a fost gratuită și s-a făcut la locația de start - parcarea Lotus Center, unde participantele au fost rugate să vină cu biciclete. După completarea unui formular, biciclistele au primit, gratuit, un bilet la o tombolă cu diferite surprize oferite de către sponsorii evenimentului. Peste 100 de premii au fost acordate în cadrul tombolei, care s-a desfășurat la finalul cursei Skirtbike Oradea, în cadrul unei zone special amenajate, în interiorul Pieței Unirii, marele premiu fiind o bicicletă cochetă pentru plimbări prin oraș. Ediția din acest an a evenimentului și-a propus să sprijine lupta împotriva cancerului la sân, motiv pentru care participantele au fost rugate să vină îmbrăcate în culoarea roz, la rândul lor, au primit baloane roz, ca o promisiune de prețuire a propriei vieți, rozul fiind culoarea-simbol a campaniilor la nivel global pentru această cauză. În același timp, prin marșul lor, biciclistele de toate vârstele, care au participat la acest marș, au dorit să-și arate solidaritatea față de femeile care trec prin acest gen de experiență și care dau dovadă de curaj în lupta zilnică cu această boală nemiloasă.

SkirtBike reunește cea mai mare comunitate de bicicliste, la nivel național, promovând mersul pe bicicletă ca stil de viaţă sănătos, aratând că aceasta poate reprezenta un mijloc de transport alternativ fiind o expresie a frumuseții, eleganței și a libertății de mișcare. După ce a fost iniţiată în anul 2010, la Bucureşti, rând pe rând orașe precum Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Galați, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Timișoara au devenit parte integrantă a acestei mișcări. Oradea face parte din mişcarea naţională SkirtBike începând cu anul 2014, fiind cel de-al 13-lea oraş din ţară care s-a alăturat acestei iniţiative. Pe plan local, asociaţia parteneră este Rotaract Club Oradea, în calitate de organizator principal.