Cea de a treia ediţie a Cupei municipiului Oradea a debutat ieri, la Sala Sporturilor. În primul joc, de la ora 10.00, s-au întâlnit Dinamo Braşov şi "U" Reşiţa. Bănăţenii, foşti colegi de serie cu CSM Oradea, au câştigat cu 32-27 (19-18). După-amiaza, în cel de al doilea joc, s-au întâlnit Minaur Baia Mare - ?U? Reşiţa, scor 39-28. A urmat partida Dinamo Braşov - CSM Sebeş, care s-a încheiat după închiderea ediţiei. La ora 18.00, a fost programată festivitatea de deschidere, urmată de primul joc al CSM Oradea. Formaţia pregătită de Sabin Dacău şi Adrian Rus a întâlnit echipa maghiară Dozsa Debrecen. Azi, se dispută alte două etape din cadrul turneului: ora 9:00: Dozsa Debrecen - ?U? Reşiţa; ora 10:45: Minaur Baia Mare - CSM Sebeş; ora 12.30: CSM Oradea - Dinamo Braşov. ora 15:30: CSM Sebeş - Dozsa Debrecen; ora 17:15: CSM Oradea - ?U? Reşiţa; ora 19:00: Minaur Baia Mare - Dinamo Braşov. Întrecerea se va încheia mâine, cu jocurile ultimelor două etape.