Din nou, învinşi pe final de meci Echipa de handbal masculin CSM Leonardo Oradea a pierdut partida susţinută în deplasare, la Cluj-Napoca, cu formaţia Armătura, scor 31-28 pentru gazde, deşi la pauză oaspeţii erau în avantaj cu patru goluri. Aceeaşi cădere a echipei, preţ de minute bune, s-a dovedit fatală şi în jocul de sub Feleac, gazdele reuşind să revină de la 16-20 la 24-20. Confruntaţi cu o serie de indisponibilităţi importante (Tertelici, Simeria, Şoldănescu, toţi trei accidentaţi, Giotoiu, rechemat de HCM Constanţa), handbaliştii orădeni au abordat extrem de motivaţi jocul de la Cluj, conştienţi că un rezultat favorabil i-ar repune în lupta pentru salvarea de la retrogradare. În consecinţă, prima parte a întâlnirii a aparţinut clar orădenilor, aceştia conducând cu trei-patru goluri pe tabelă şi lăsând impresia că pot sparge, în sfârşit, gheaţa în acest retur şi vor obţine prima victorie. Revenit între buturi, portarul sârb Dojcinovic a avut câteva intervenţii salutare, parând şi trei aruncări de la 7 m, dar nici aşa oaspeţii n-au reuşit să se impună, plătind tribut momentelor de cădere care i-a costat scump, adversarii speculând la maximum aceste perioade în care revin şi reuşesc să întoarcă soarta unui meci. Chiar şi după pauză, elevii antrenorilor Dumitru Berbece şi Arian Rus au prestat acelaşi handbal bun, cu destule faze bine construite şi cu o apărare agresivă, care a închis toate culoarele, dar, din minutul 38 mecanismul orădean s-a blocat încă o dată, clujenii au profitat şi, de la 16-20, au egalat şi apoi preluat conducerea pe tabelă, scor 24-20, avantaj pe care au reuşit să-l păstreze până la final. Eforturile orădenilor de a reveni şi de a smulge măcar un punct s-au dovedit inutile, astfel că gazdele au obţinut o victorie preţioasă, în timp ce orădenii, care au coborât pe locul 13, au tot mai puţine şanse de a evita unul dintre locurile retrogradante. Armătura: Adam, Szopka, Petraru - portari; Ani 3, Burcă 6, Boancă 4, Marian 5, Ferenţ, Beşuţiu, Ciornohuz 3, Cercelaru, Ştef 10, Dăncilă, Tamaş. Antrenori: Leon Gomboş, Cristian Coroian CSM Leonardo: Dojcinovic, Andrei, Vărzaru - portari; Liberţ 6, Fl. Rus 2, Pankler 2, Galan, Roman 1, Mateaş 3, Şandru, Munea 8, Colesnic 4, Niţă 1. Antrenori: Dumitru Berbece, Adrian Rus Arbitri: Ionuţ Marta, Ştefan Hendrea (Baia Mare) Aruncări de la 7 metri: 5/4; transformate: 2/3 Eliminări de 2 minute: 4/7 Descalificări: - / Roman, min. 46 (pentru trei eliminări de 2) În etapa a XVIII-a a Ligii Naţionale s-au mai consemnat rezultatele: Romvag Caracal - Politehnica Iaşi 25-24 (12-13); Dinamo Bucureşti - Uztel Ploieşti 39-33 (20-11); Minaur Baia Mare - Pandurii Târgu Jiu 34-33 (17-17); Poli Izometal Timişoara - Dinamo Braşov 23-24 (11-11); partidele UCM Reşiţa - Steaua Bucureşti şi CSM Medgidia - HCM Constanţa au fost amânate, Steaua şi Constanţa susţinând, la finele săptămânii tecute, jocuri în Cupele Europene. Clasament 1. HCM Constanţa 17 16 1 0 609-445 33 2. Dinamo Bucureşti 18 14 1 3 627-523 29 3. Lignitul Pandurii 18 14 1 3 535-515 29 4. Steaua Bucureşti 17 12 0 5 553-498 24 5. UCM Reşiţa 17 11 2 4 523-488 24 6. Uztel Ploieşti 18 8 2 8 531-521 18 7. CSM Medgidia 17 8 2 7 451-451 18 8. Minaur Baia Mare 18 7 4 7 530-541 17* 9. Armătura Cluj 18 6 2 10 534-585 14 10. Poli Izometal 18 4 2 12 464-500 10 11. Dinamo Braşov 18 4 1 13 490-523 9 12. Romvag Caracal 18 3 2 13 496-575 8 13. CSM Oradea 18 3 2 13 492-591 8 14. Politehnica Iaşi 18 2 2 14 504-583 6 *Echipă penalizată cu un punct. Etapa viitoare (12 martie): Poli Izometal Timişoara - UCM Reşiţa; Dinamo Braşov - Armătura Cluj; CSM Leonardo Oradea - HC Minaur Baia Mare; Lignitul Pandurii Târgu Jiu - Dinamo Bucureşti; Uztel Ploieşti - Romvag Caracal; Politehnica Iaşi - CSM Medgidia; HCM Constanţa - Steaua Bucureşti.