Atacantul român Adrian Mutu a declarat că îşi doreşte să rămână în continuare la Florenţa, oraş pe care a ajuns să îl iubească, şi speră să ajungă cu Fiorentina în Liga Campionilor.

"Acesta este cel mai bun moment al carierei mele. Sunt mândru de faptul că am revenit mai puternic decât înainte. Aici am totul, nu există niciun motiv care m-ar face să plec. Ofertele de la Real Madrid şi FC Barcelona? Eram în vacanţă în Florida, alături de familia mea, iar Alessandro Moggi l-a sunat pe impresarul meu şi mi-a spus că nu au oferte pentru mine. Acum mă simt foarte bine la Fiorentina, dar este devreme să vorbesc despre prelungirea contractului, voi avea timp. Vreau să-mi închei cariera la Fiorentina, pentru că am vise mari la această echipă, iar nimeni nu ne poate interzice să visăm. Un loc în Liga Campionilor va fi ideal pentru noi şi vom lupta pentru el, dar nu vom uita de actuala ediţie din Cupa UEFA", a spus Mutu.