​Adevăratele efecte pozitive sau negative ale unei guvernări asupra evoluţiei unui popor se văd cu atât mai bine cu cât perspectiva temporală este mai îndelungată. Dar seminţele acestor efecte se pot evidenţia încă din timpul guvernării.

 

Pe de altă parte, orice activitate omenească începe timid şi stângaci, perfectându-se pe parcurs. Este clar că fenomenul stradal care a propulsat guvernul Cioloş nu a avut comandament dâmboviţean. Mercenarii de serviciu sunt prezenţi şi acum, dar, oricând, "la un semn deschisă-i calea”... faptul că domnului Cioloş, produs francez, maturat la Bruxelles, i s-a pus în mână o listă cu viitorii miniştri a fost evident de la început prin aceea că nu îi cunoştea sub nici o formă, aşa cum a fost propusă ministresa Justiţiei şi propusul ministru al Sănătăţii. De fapt asta a fost ruşinea serviciului care i-a pus lista în mână, probabil şi acela luat prin surprindere de un ordin scurt. Într-adevăr, Ponta şi cei 40 erau un pericol pentru România, iar prin simpatia mascată faţă de Putin şi musulmani prezenta nesiguranţă într-o zonă sensibilă geopolitic. Categoric, debarcarea lui a fost un lucru bun pentru români. Primul avantaj pe care l-a adus un guvern tehnocrat a fost lovitura dată clientelismului politic. Brusc muştele de bălegar politic s-au trezit fără sursa de lumină spre care insectele întotdeauna se orientează. Acolo unde se aprinde becul acolo roiesc şi insectele. La fel impostorii clienţi politici pentru care becul este partidul la putere. Orice formă de anihilare a clientelismului politic este un câştig pentru democraţie. Al doilea câştig al acestei guvernări a fost normalizarea relaţiilor între palate, între factorii de conducere ai ţării. Era o necesitate esenţială.

Circul creat de Ponta şi cei 40 faţă în faţă cu Băsescu poale largi, a fost unul din cele mai penibile momente din istoria naţională. Ambele avantaje sunt avantaje pe termen lung. Care sunt defectele guvernării Cioloş? Un guvern tehnocrat presupune prin definiţie o promovare a meritocraţiei. Adică, funcţiile de decizie se obţin prin merite profesionale şi organizatorice, iar nu prin clientelism. Asta înseamnă că dacă o persoană numită în funcţie de conducere dezamăgeşte aşteptările este schimbată cu o alta mai meritocrată. Aici premierul Cioloş este deficient şi argumentul „dă-i timp să capete experienţă” nu funcţionează atunci când  vezi că deficienţa provine din lipsa performanţei intelective. Să dăm exemple. Când un ministru al Agriculturii acuză că o întreprindere din grădina sa vinde produse care omoară copiii, la ore de maximă audienţă naţională, fără a avea dovezi, ci doar suspiciuni, nefiind capabil să gândească repercusiunile acuzaţiei, acela nu este ajutat de o gândire performantă şi trebuie înlocuit. Când un ministru al Sănătăţii, în situaţie de accident de sănătate publică, se plimbă prin spitale ca un elev de şcoală sanitară şi nu are promptitudinea, nici capacitatea de a organiza antrenarea organismelor din subordine pentru a elucida fenomenul înseamnă că nu ocupă în mod meritocrat acel post. Când premierul ungar Orban a propus prima oară gardul de sârmă ghimpată la graniţă, toţi decidenţii şi "analiştii” (sâc!!) au sărit ca proştii să critice, făcând pe democraţii obedienţi, iar în final soluţia a fost adoptată de toată Europa. Dar, atunci când pentru prima oară a ridicat problema gardului de sârmă pe graniţa cu România, atunci Ungaria avea nevoie de o susţinere europeană, context în care România ar fi putut propune un act oficial în care să se stipuleze că fiecare ţară are dreptul de a face cea ce crede de cuviinţă pentru apărarea intereselor sale. În ideea evenimentelor viitoare actul ar fi avut o importanţă juridică particulară.

Faptul că un întreg minister de Externe nu a fost capabil să sesizeze această formidabilă oportunitate înseamnă că te-ai bazat să-ţi apere casa nişte câini care se tem de gâşte şi găini. În concluzie, pentru a contribui în continuare la performarea actului administrativ, deci şi a democraţiei în România, Cioloş trebuie să aibă tăria de a-şi remania guvernul de câte ori este cazul. O problemă extrem de sensibilă este cea a fugarilor  musulmani infiltraţi ilegal în Europa. Constituţia României (art. 3 pct. 4.) prevede: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”. Nici un ales (preşedinte, parlamentari, primari) şi nici un numit (ca actualul premier) nu au dreptul de a încălca Constituţia. De nicăieri nu reiese acest drept pentru nimeni. Nici măcar UE nu are dreptul de a încălca constituţia unei ţări constituente. Este un abuz grosolan atât din partea celor care cer, cât şi din partea celor care acceptă. Doar un referendum al întregului popor ar putea accepta aşa ceva. Prin aderarea la UE, România nu a semnat abdicarea de la suveranitate. Pe de altă parte, oriunde în lume comunităţile au dreptul de a-şi exprima acordul, sau dezacordul, cu cea ce se întâmplă pe raza comunităţii lor.

Doar românii nu au cest drept? Cine îi consideră cetăţeni de grad inferior, guvernanţii sau UE? Toate acestea sunt lucruri extrem de grave. Singura soluţie pentru cei vinovaţi de destabilizarea Orientului şi Africii şi a celor care i-au chemat la ei, este să considere infiltraţii ilegal ca refugiaţi de război şi retrimiterea lor acasă după terminarea războiului. Dar, se pare că duşmanii Europei nu vor ca acest război să se termine. Pentru a promova democraţia, guvernul Cioloş trebuie să înceapă prin respectarea Constituţiei.