În urma manifestaţiei de duminică, de la Sibiu, când aproape 1.500 de credincioşi şi peste 20 de preoţi au participat la un miting de protest în legătură cu scindarea Mitropoliei Ardealului, Biroul de presă al Patriarhiei Române a comunicat că Sfântul Sinod a hotărât menţinerea Mitropoliei statutare a Ardealului şi înfiinţarea unei noi Mitropolii cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca din motive pastoral-misionare, date fiind problemele specifice acestei provincii româneşti. Hotărârea a fost aprobată de către Sfântul Sinod, aproape în unanimitate, fiind definitivă şi irevocabilă. În plus, Sfântul Sinod al Bisericii Ordodoxe Române stabileşte, în aceste zile, titulatura noii Mitropolii şi locul pe care îl va ocupa în ordinea ierarhică a scaunelor mitropolitane. Reorganizarea Mitropoliei Ardealului Aproape 800 de credincioşi, din Sibiu, însoţiţi de preoţi, au plecat, în noaptea de luni spre marţi, la Bucureşti pentru a protesta în faţa Patriarhiei, nemulţumiţi de decizia de înfiinţare a unei noi Mitropolii, cu sediul la Cluj-Napoca. Postul de Mitropolit al Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului rămăsese vacant la sfârşitul lunii august, atunci când a încetat din viaţă Înalt Prea Sfinţitul Antonie Plămădeală. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a desemnat doi candidaţi pentru scaunul de Mitropolit al Ardealului, respectiv Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, şi Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, episcopul Caransebeşului, ultimul dintre ei fiind ales în această demnitate. De asemenea, s-a hotărât reorganizarea Mitropoliei Ardealului, din motive pastoral-misionare, în Mitropolia Sibiului şi Covasnei-Harghitei, cu reşedinţa în municipiul Sibiu, şi Mitropolia Clujului, Alba Iuliei, Crişanei şi Maramureşului, cu reşedinţa în municipiul Cluj-Napoca. Noua Mitropolie din Transilvania, înfiinţată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, va cuprinde patru eparhii ortodoxe formate din opt judeţe, zone aflate până acum sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului, Crişanei şi Maramureşului. Din punct de vedere administrativ, noua mitropolie va cuprinde Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Arhiepiscopia Alba Iuliei, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Oradiei, în total cele patru eparhii ortodoxe cuprinzând opt judeţe: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Alba, Mureş, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Sălaj. ÎPS Bartolomeu, mitropolit al noii Mitropolii din Transilvania În broşura "Mitropolia Clujului, Alba-Iuliei, Crişanei şi Maramureşului", Arhiepiscopul Bartolomeu explica, la un moment dat, că reorganizarea Mitropoliei Ardealului, propusă de şapte ierarhi ardeleni (printre care şi PS Sa Petroniu Florea Sălăjanul, Arhiereu Vicar de Oradea, Bihor şi Sălaj) a fost aprobată de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, cu 38 de voturi pentru şi două abţineri, hotărârea celui mai înalt for bisericesc rămânând definitivă. "Aşadar, noua Mitropolie este în fiinţă, iar forul legislativ, adică Adunarea Naţională Bisericească, din care fac parte şi membrii Sfântului Sinod, are căderea de a introduce modificările de rigoare în articolul 5 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române, modificări privitoare exclusiv la denumirea şi teritoriul noii Mitropolii. Aceasta se va petrece, probabil, la începutul lunii martie 2006", se arată în declaraţia Arhiepicopului Bartolomeu. În urma înfiinţării noii Mitropolii, care va avea sediul administrativ la Cluj-Napoca, sub jurisdicţia actualei Mitropolii a Ardealului vor rămâne doar Arhiepiscopia Sibiului şi Episcopia Covasnei şi Harghitei, respectiv patru judeţe: Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita. IPS Bartolomeu, care va fi mitropolit al noii mitropolii din Transilvania, va avea în subordine trei episcopi şi patru arhierei vicari, în timp ce actualul Mitropolit al Ardealului, Laurenţiu Streza, va coordona un singur episcop şi un episcop-vicar. Un pseudo-miting de protest, la Oradea "În şedinţa din 4 noiembrie 2005, Sfântul Sinod a hotărât reorganizarea Mitropoliei Transilvaniei prin menţinerea Mitropoliei de la Sibiu şi înfiinţarea unei noi Mitropolii cu sediul în Cluj-Napoca, de care să aparţină Arhiepiscopiei Clujului, Alba-Iuliei, Oradiei şi Maramureşului. Repet, s-a hotărât, nu s-a propus, iar hotărârea Sfântului Sinod este obligatorie pentru toţi membrii bisericii: preoţi şi credincioşi, deopotrivă. În acest caz, expresii de genul: «schismă», «ruperea Ardealului» sau «despărţire» sunt artificiale. În Ardeal, sunt şase episcopii, oare nu aparţinem toţi de Biserica Ortodoxă? Nu avem toţi aceeaşi credinţă? Pe cine deranjează înfiinţarea Mitropoliei la Cluj? ÎPS Bartolomeu nu este român, nu este ortodox?", se întreabă Vasile Bota, vicarul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului. În ceea ce priveşte aşa-zisul miting de protest, organizat luni, în faţa Episcopiei Ortodoxe, din Oradea, domnia sa dezminte faptul că reprezentanţii instituţiei în cauză ar fi fost înştiinţaţi despre intenţiile de dialog ale protestatarilor. "Precizăm că nu am fost înştiinţaţi despre dorinţa participanţilor de a sta de vorbă cu noi, ori credincioşii cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de Episcop şi preoţi nu se manifestă rupând clanţa de la uşa Episcopiei, cu ţigara în gură şi strigând. Demn de luat în seamă este faptul că nimeni nu a fost curios să afle de unde au venit aceşti protestatari, dar, mai ales, cine stă în spatele lor", a mai spus vicarul Episcopiei Ortodoxe, adăugând că problema înfiinţării Mitropoliei la Cluj nu este de competenţa unui preot sau a unui grup de credincioşi. "Mitropolia este o structură superioară, oarecum onorifică a Episcopiei. Nu se plătesc taxe din partea credincioşilor, a parohiilor şi nici măcar a Episcopiei către noua Mitropolie. Aşadar, credincioşii ortodocşi din noua Mitropolie rămân la fel de ortodoxi şi de români", a conchis interlocutorul nostru.