Egalul i-a mulţumit şi pe Trappatoni şi pe Olsen
Selecţionerul Italiei, Giovanni Trapattoni, a calificat drept echitabil rezultatul meciului cu Danemarca, scor 0-0, disputat, luni, la Guimaraes, în grupa C a turneului final al Campionatului European de fotbal din Portugalia, informează presa italiană.
"Nu ştiu ce s-a întâmplat în prima repriză: jucătorii mei nu au reuşit deloc să ?citească? jocul adversarilor. În a doua parte lucrurile au stat mai bine, jocul a început să se lege, dar am ratat foarte multe ocazii. Rezultatul mi se pare echitabil. Am jucat prea static, în special în ultima parte a jocului, când fotbaliştii au început să cedeze fizic", a spus Trapattoni pentru televiziunea italiană, adăugând că marţi va discuta cu elevii săi despre erorile comise în jocul cu Danemarca.
La rândul său, antrenorul echipei naţionale a Danemarcei, Morten Olsen, s-a declarat mulţumit de rezultat. "Punctul obţinut în meciul cu Italia mă satisface, deşi cred că am fi meritat să câştigăm. Ne-am creat numeroase ocazii şi am controlat jocul. Tot ceea ce mai contează acum este că am debutat cu dreptul în această competiţie. Cred că acest lucru este important pentru ambele echipe. Cred că avem o echipă bună şi că am dovedit acest lucru din plin astăzi", a precizat Olsen.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.