Dacă anul şcolar a început pe o vreme frumoasă, anul universitar 2016-2017 a debutat pe o ploaie măruntă şi sâcâitoare. Asta nu a împiedicat însă ca Sala Polivalentă să fie plină cu studenţi şi profesori. Ca noutate, pentru prima dată în istoria instituţiei, prezidiul a fost „aranjat” de DNA.

Ambele trotuare de pe strada Armatei Române s-au umplut ieri cu studenţi, după ora 12.00. Cei mai muţi dintre ei mergeau la deschiderea anului universitar, eveniment ce a avut loc la Sala Polivalentă, de la ora 13.00. La prezidiu au stat prorectorul Ligia Burtă, prefectul Claudiu Pop, preşedintele Senatului Universităţii – Sorin Curilă, preşedintele Consiliului Judeţean  - Pasztor Sandor, rectorul Constantin Bungău, şi doi reprezentanţi ai studenţilor – Ionuţ Marian Boldan şi boboaca Alexandra Carla Iftime. Foarte puţini au ştiut că ordinea de la prezidiu nu a fost întâmplătoare şi că în alcătuirea ei s-a ţinut cont de faptul că prefectul Claudiu Pop şi rectorul Constantin Bungău au interdicţie de a-şi vorbi din partea DNA, ambii fiind implicaţi în dosarul de corupţie al Cameliei Dindelegan.

Smartcampus în smartcity

Moderatorul evenimentului a fost prorectorul Ligia Burtă care a spus, printre altele, că Universitatea din Oradea are studenţi din 56 de ţări ceea ce dovedeşte respect faţă de culturile diferite.

„Suntem la inaugurarea unui an academic nou şi doresc să privim spre anul care începe cu încredere. Suntem printre puţinele universităţi din ţară care unesc specializări atât de diferite şi suntem în primele 200 de în topul QS World University Rankings – Emerging Europe and Central Asia. În ultimii ani, Universitatea şi-a redus numărul de studenţi. Avem totuşi 14.000 de tineri, din care 4.421 în primul an, cu 2.904 boboci la licenţă, 1.414 la master şi 103 la doctorat. Nu cantitatea, ci calitatea contează. Anul acesta, 22 de cadre didactice ne-au părăsit, 14 pentru că nu aveau doctorate şi 8 pentru că s-au pensionat. Suntem în total 1.432 de persoane, din care 914 cadre didactice titulare şi 518 personal auxiliar şi cadre nedidactice. Ca noutate, anul acesta am reuşit să creăm Consiliul Consultativ pentru Parteneriat Public – Privat care sperăm să unească şi mai bine universitatea de comunitate. Pentru acest an ne propunem un smartcampus într-un smartcity”, a spus rectorul Constantin Bungău.

Sorin Curilă a vorbit despre axarea instituţiei pe partea de cercetare iar Claudiu Pop le-a spus studenţilor că în Universitate îşi pot pune bazele la ce vor să devină.

„Universitatea trebuie să-şi asume un rol important în formarea specialiştilor pentru piaţa muncii locale” a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bihor – Pasztor Sandor care a fost completat de Florin Birta: „un oraş nu poate fi puternic fără o universitate puternică. Îmi doresc ca o parte dintre studenţii din această sală să fie în următorii ani în locul nostru, ca reprezentanţi ai Universităţii şi ai instituţiilor publice”.   

Au vorbit apoi reprezentanţii studenţilor – Ionuţ Marian Boldan şi boboaca Alexandra Carla Iftime, singura elevă din Bihor care a luat nota 10 la Bacalaureat în 2016.

La final, au fost premiaţi cei opt profesori care au ieşit la pensie iar decanii au dat câte un carnet de excelenţă studenţilor admişi cu cele mai mari note.