După un prim sezon nu foarte reuşit în elita întrecerii interne, componentele echipei feminine de baschet CSU Oradea şi-au reluat pregătirea pentru noua ediţie a Diviziei A. Echipa pregătită de Ioan Feflea a susţinut un stagiu de pregătire montană la Stâna de Vale, continuându-şi antrenamentele pe plan local. Obiectivul grupării universitare este crearea unui nucleu de bază din jucătoare locale, prin care, în 4-5 ani, Oradea să aibă o formaţie competitivă pe plan intern. Orădencele şi-au reluat pregătirea pe 13 septembrie, când au efectuat vizita medicală. Echipa susţine zilinic câte două-trei antrenamente, în funcţie de posibilităţi, dimineaţa, în sala de forţă a Universităţii, iar după-amiaza, la Sala Sporturilor. Lotul cuprinde 15 jucătoare: Timea Mârne (26 de ani) - căpitanul echipei, Claudia Mereş (23), Baroti Edith (22), Ioana Singur (19), Olivia Buga (18), Alina Curpaş (18), Camelia Sala (18), Cornelia Curea (18 - baschetbalistă venită de la LPS Arad), Anda Sabău (17), Diana Iacob (18), Bianca Maghiar (16), Mădălina Meşter (17), Natalia Sălăgean (17), Marieta Fâşie (16) şi Cristina Ciobanu (16), ultimele cinci baschetbaliste făcând parte şi din echipa de junioare, pregătită de Suzana Onaca. Acestora li se mai adaugă alte două senioare, Dana Manolache şi albaneza Aleksandra Gjergjova, care şi-au exprimat dorinţa de a evolua pentru CSU, însă, ele se confruntă cu unele probleme medicale. "Faţă de anul trecut, au plecat cele patru jucătoare clujence, dintre care doar lipsa pivotului Fărcaş ne afectează, deoarece nu avem jucătoare de talie sub panou, ceea ce ne îngreunează foarte mult jocul defensiv. Ne bucură în schimb faptul că, prin sprijinul conducerii universităţii, am demarat pregătirea noului sezon cu un cantonament la Stâna de Vale, iar prin cele două antrenamente zilnice pe care le efectuăm, sperăm că vom reuşi un parcurs superior celui din campionatul trecut, cel puţin din punct de vedere al jocului prestat. Obiectivul nostru este unul de durată şi priveşte consolidarea unui nucleu de jucătoare orădence şi aducerea în fiecare an a 1-2 junioare talentate pe care să le integrăm în sistemul de învăţământ superior local, beneficiind astfel de aportul lor. Cu multă muncă şi răbdare, consider că, în 4-5 ani, vom avea o echipă competitivă, fără a arunca banii pe aducerea unor jucătoare de valoare, care însă pentru mai mulţi bani ne-ar putea părăsi oricând", connsideră antrenorul Ioan Feflea. Campionatul va demara pe 16 octombrie, orădencele având programat primul joc pe teren propriu, cu Olimpia Progresul Bucureşti. Până atunci, CSU va susţine mai multe jocuri de pregătire, în primul rând în compania echipelor de băieţi, juniori III şi juniori II, ale LPS, dar şi cu adversare din Divizia A, acest lucru în funcţie de posibilităţi. Cele mai mari greutăţi din această perioadă sunt cauzate de Târgul "Varadinum", care se va desfăşura la Sala Sporturilor, iar până la data de 30 septembrie echipele din Oradea, printre care şi cea de baschet feminin, vor trebui să găsească alte locaţii pentru desfăşurarea şedinţelor de pregătire. Pe 3 octombrie, va începe campionatul de junioare, unde este înscrisă şi echipa CN "Mihai Eminescu" (antrenor Suzana Onaca), care dă o mare parte a jucătoarelor de la CSU, astfel tinerele baschetbaliste orădence vor lupta şi în acest an pe două fronturi, având deja două jocuri oficiale înainte de debutul Diviziei A.