Tehnicianul român al echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a confirmat, joi, în conferinţa de presă dinaintea Supercupei Europei, transferul la FC Barcelona al fundaşului formaţiei ucrainene, Dmitro Cigrinski, informează AFP.

 

"Am vorbit cu preşedintele clubului în această dimineaţă. Este rezolvat. Cigrinski semnează cu FC Barcelona. Jucătorul rămâne la dispoziţia clubului pentru Supercupa Europei, apoi va merge la FC Barcelona. În această poveste, între jucător şi cele două cluburi singurul care pierde sunt eu. Voi fi obligat să reconstruiesc echipa", a punctat Lucescu.

De asemenea, prezent la conferinţa ce a avut loc joi, fundaşul Cigrinski a precizat că este mândru că va evolua la echipa catalană. "Să evoluezi la FC Barcelona este un vis pentru orice fotbalist. Sunt extrem de mândru că am fost aşa de dorit de un asemenea club în acest moment al carierei", a menţionat fundaşul în vârstă de 22 de ani. Supercupa Europei, dintre câştigătoarea Ligii Campionilor, FC Barcelona, şi deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, pregătită de Mircea Lucescu, va avea loc astăzi, de la ora 21.45, la Monaco. La acest meci, delegat UEFA a fost desemnat directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu.