În Bihor au fost aşteptate să voteze, potrivit listelor electorale permanente, peste 500.000 de persoane. Alegerile europarlamentare s-au desfăşurat în 626 de secţii de votare, dintre care 138 în Oradea.
Bihorenii au putut să îşi exprime opţiunile în intervalul orar 7.00 - 21.00, secţiile de vot pentru alegerile europarlamentare şi cele pentru referendum funcţionând în acelaşi imobil. De asemenea, au fost amenajate secţii de votare şi în cadrul Universităţii Oradea sau în incinta spitalelor, în timp ce persoanele aflate în custodia Penitenciarului Oradea au avut de asemenea posibilitatea să participe la dublul scrutin.

Bihorenii care au avut probleme cu documentele de identitate au putut să apeleze la Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei pentru punerea în legalitate. Programul instituţiei a fost modificat din cauza alegerilor, pentru a da posibilitatea celor care trebuia să îşi schimbe actele de identitate să intre în posesia acestora în vederea exercitării dreptului de vot. În cele două zile, sâmbătă şi ieri, până la ora 16.00, au fost eliberate 153 de documente de identitate, 93 fiind eliberate sâmbătă. Dintre toţi electorii bihoreni, arestaţii preventiv au fost printre primii care s-au prezentat la urne, în incinta unităţii de detenţie. Procesul electoral a debutat ieri dimineaţă la 8.30 şi s-a încheiat o oră mai târziu. Dintre cele 50 de persoane cu drept de vot aflate în Penitenciarul Oradea, 40, dintre care trei femei, şi-au manifestat dorinţa să participe la alegeri. Toate cele 40 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, au votat atât la alegerile europarlamentare, cât şi la referendum cu ajutorul urnelor mobile, procesul electoral desfăşurându-se fără incidente.

Bolnavii au fost mai conştiincioşi decât studenţii
Dacă deţinuţii au dat dovadă de o anume conştiinciozitate în exprimarea dreptului de vot, nu acelaşi lucru se poate spune despre studenţii din campusul Universităţii din Oradea. Pentru unii dintre bihoreni, exercitarea dreptului de vot nu a fost o prioritate a zilei, fapt confirmat în cazul secţiilor amenajate pentru studenţii universităţii din Oradea, care nu s-au prea înghesuit la urne. Până la orele amiezii, singurele voturi înregistrate la cele două secţii din cadrul universităţii au aparţinut membrilor comisiei de votare şi unui număr de trei studenţi mai matinali. Dacă unii nu au votat, alţii au votat, dar "pe alese", astfel că, în unele cazuri, electorii au poposit doar pe la una dintre cele două secţii. Un astfel de caz a fost întâlnit şi la Şcoala cu clasele I-VIII "Decebal" din Oradea, unde mulţi dintre bihorenii cu drept de vot au preferat să îşi exprime opţiunile doar în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, cu toate că erau informaţi să treacă şi pe la secţia de votare pentru exprimarea opţiunii în cazul referendumului pentru votul uninominal. Ba mai mult, conform unora dintre membrii comisiei, unii dintre votanţi au început să arunce cuvinte grele celor care au avut ideea pentru referendum şi chiar comisiilor. Mai conştiincioşi decât studenţii s-au dovedit persoanele internate în spitalele din Oradea, astfel că la Spitalul Clinic Judeţean mai mult de jumătate dintre pacienţii cu drept de vot îşi exprimaseră opţiunile înainte de ora 15.00. 141 de persoane au votat la secţia pentru alegerile europarlamentare şi doar 87 în cazul referendumului. Numărul votanţilor a fost semnificativ mai mic în cazul Spitalului TBC, unde doar 46 de persoane au votat la alegerile europarlamentare şi 44 la referendum. În ambele spitale, bolnavii au beneficiat atât de urne fixe, cât şi de urne mobile. În cazul Maternităţii din Oradea, procentul de votanţi nu a trecut de 30%, până la ora 15.00 exprimându-şi opţiunea 79 de persoane la alegerile pentru Parlamentul European şi 64 la referendum, din cele 266 aşteptate să voteze la aceste două secţii.

Politicienii, la urne
Oamenii politici s-au prezentat la secţiile unde au fost arondaţi şi au votat pro sau contra referendumului, respectiv şi-au exprimat opţiunile pentru europarlamentare. Alături de familii sau de staff-ul de campanie, liderii bihoreni au profitat de dreptul lor constituţional încă din primele ore ale zilei. Avocatul Lazăr Cutuş a votat în incinta Liceului "Ady Endre". "Pentru alegerile europarlamentare nu am ce să votez. E pur şi simplu un vot politic. Listele sunt formate din persoane care nu mă reprezintă şi care îşi urmăresc doar interesele. E jenant la un asemenea nivel să prezinţi oameni care au probleme cu legea. O să mă exprim doar în ceea ce priveşte referendumul", a declarat Lazăr Cutuş, subliniind că niciodată nu a votat în favoarea lui Petru Filip şi nu o va face nici acum, chiar dacă acesta este "singurul candidat bihorean pentru Parlamentul European".

În jurul orei 11.00, deputatul UDMR Lakatos Peter a poposit la secţia de votare amenajată în cadrul Şcolii cu clasele I-VIII "Decebal" împreună cu familia. Odată ce şi-a exprimat opţiunea în cazul alegerilor pentru Parlamentul European, deputatul a declarat că speră ca votul său să nu fie exprimat în zadar. "Am venit pentru a vota o echipă care să reprezinte cu cinste maghiarimea în Parlamentul European şi implicit şi pe români, cu gândul că prezenţa lor va contrbui la o mai rapidă dezvoltare a României şi a clasei politice", ne-a declarat deputatul UDMR. Acesta s-a arătat încrezător că experienţa pe care europarlamentarii o vor acumula va fi importantă atât pentru dezvoltarea ţării, cât şi pentru formarea unei noi clase politice.
În jurul prânzului, s-a prezentat la urne şi deputatul PSD Claudiu Pop, însoţit de soţia şi fiica sa, la secţia de votare nr. 106, amplasată în incinta Şcolii cu clasele I-VIII "Dimitrie Leonida" din Oradea. După ce şi-a exercitat dreptul constituţional, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum, deputatul PSD şi-a motivat prezenţa la vot. "Am votat pentru viitorul fiicei mele şi a copiilor şi sper ca aceste alegeri să fie de bun augur. Să dea Dumnezeu să câştige cel mai bun, iar cel care ne va reprezenta în Parlamentul European să fie român", a declarat Claudiu Pop.
Tot în jurul prânzului s-a prezentat la secţia de votare nr. 125, amenajată la grădiniţa de pe Calea Aradului, şi viceprimarul municipiului Oradea, Mihai Groza, împreună cu soţia sa. După ce şi-a exprimat votul pro sau contra referendumului şi a pus ştampila pe partidul care vrea să-l reprezinte în Parlamentul European, viceprimarul a motivat alegerile sale ca fiind: "pentru reformarea clasei politice şi pentru cel mai competent partid politic."

Nereguli şi incidente
Aşa cum era de aşteptat, nici la scrutinul de ieri nu au lipsit incidentele sau neregulile sesizate de observatori. Încă de sâmbătă, Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Bihor a decis că observatorii Asociaţiei Civice Maghiare (ACM) nu pot supraveghea alegerile pentru Parlamentul European şi le-a retras acestora acreditările. În urma hotărârii de ultim moment a BEJ, au fost retrase delegaţiile a 125 de observatori propuşi de ACM în secţiile de votare din judeţul Bihor. Decizia a fost luată în urma unei sesizări, depusă sâmbătă de reprezentantul UDMR la BEJ, Suto Tibor, care susţinea că, pe site-ul său, ACM face propagandă în favoarea candidatului independent Tokes Laszlo. Ieri, la câteva ore de la deschiderea secţiilor de votare, observatori ai Asociaţiei Pro Democraţia au sesizat Biroul Electoral Judeţean Bihor, reclamând prezenţa unor afişe electorale în apropierea unor secţii de votare din judeţ. În comuna Biharia, Asociaţia a remarcat prezenţa unor afişe electorale la o distanţă mai mică de 20 de metri de secţia de votare. O altă neregulă a fost sesizată în comuna Tămăşeu, unde secţia de votare se află în imediata apropiere a sediului UDMR. "Secţia de votare a fost amplasată în incinta căminului cultural, care adăposteşte şi sediul UDMR. Preşedintele secţiei de votare a promis că va acoperi tablourile şi afişele pe perioada scrutinului", a declarat Alexandru Şimon, reprezentant APD care însoţeşte urna mobilă în judeţul Bihor. De altfel, şi în municipiul Oradea au putut fi observate afişe electorale amplasate la o distanţă mai mică de 20 de metri de secţiile de votare. Spre exemplu, în faţa Liceului "Ady Endre", zeci de asemenea afişe erau, ieri, postate chiar la intrarea în incinta celor două secţii de votare organizate în cadrul instituţiei de învăţământ. La secţia de votare nr. 26, din cadrul Grădiniţei de pe strada Aluminei din Oradea, jandarmii au găsit un plic conţinând suma de 100 de dolari, pe care era înscris numele unei persoane. După verificarea tuturor orădenilor cu numele respectiv care s-au prezentat la vot, posesorul plicului pierdut a fost găsit la domiciliu şi a reintrat în posesia banilor.