Meci relativ uşor pentru FC Bihor în etapa intermediară de astăzi. Cel puţin aşa pare dacă ar fi să ne luăm după clasament. FC Caracal nu a câştigat niciun meci din cele 15 disputate în campionat, acumulând doar două puncte, în timp ce FC Bihor a ajuns la mijlocul clasamentului după trei victorii consecutive.

Bihorenii trebuie să muncească, însă, pentru cele trei puncte, chiar dacă întâlnesc o virtual retrogradată. Şi de această dată, antrenorul Gheorghe Silaghi a îndemnat la prudenţă. "Meciul nu va fi o formalitate. Chiar dacă gazdele sunt ca şi retrogradate, sunt convins că vor încerca să câştige pentru că au nevoie să-şi facă şi baremul. Tocmai de aceea nu considerăm meciul uşor, mai ales că şi terenul va fi greu. Adversarul are o talie mică şi practică un joc axat pe viteză, dar sperăm se găsim antidotul pentru el şi să ne impunem jocul", susţine "principalul" lui FC Bihor. Acesta a primit cu satisfacţie vestea că s-ar putea ca primele două etape din retur, programate pe 1 şi 8 decembrie, să nu se mai dispute în acest an. "Sunt de acord cu o asemenea măsură. Ne-ar favoriza amânarea celor două etape. Suntem o echipă tehnică, care practică un joc combinativ, iar în condiţiile terenurilor grele de acum ne descurcăm mai greu", a explicat Silaghi. Federaţia va lua o decizie în acest sens în aceste zile.
Formaţii probabile

FC Caracal: Zdrâncă - Sandu, Năuiu, Militaru, Răducu - Piko, Bobonete, Stemat, D. Mihai - F. Şerban, Rădulescu. Antrenor: Florin Cioroianu.
FC Bihor: Lipitor - Ţârcă, Ambruş, Gongolea, Cosma - A. Achim, Mihu, Săndulescu, S. Achim - V. Florea, C. Bucur. Rezerve: Fildan - Muscă, Predică, Opriceană, Floruţ, Lukacs. Absenţi: Andor (suspendat), R. Radu, Lorincz, L. Todea (accidentaţi), Szeleş, Bonta, R. Ardelean (la echipa a doua).
Meciul va începe la ora 14.00 şi va fi condus de Claudiu Rusu (Cluj), asistat de Florin Potora (Turda) şi Anghel Voicu (Piteşti), rezervă Marius Chilom (Bucureşti). Observator FRF: Maria Pătraşcu (Ploieşti).

Clasament
1. FC Argeş* 15 15 1 2 36-9 36 (+13)
2. CSM Rm. Vâlcea 15 10 3 2 25-10 33 (+9)
...................................................................................................
3. Gaz Metan Mediaş 15 10 1 4 34-19 31 (+7)
4. Mureşul Deva 15 9 3 3 21-11 30 (+9)
5. CF Liberty 15 8 3 4 11-7 27 (+6)
6. Drobeta Tr. Severin 15 8 1 6 20-15 25 (+1)
7. Jiul Petroşani** 15 8 5 2 18-9 24 (+8)
8. FC Bihor 15 6 4 5 14-12 22 (-2)
9. Unirea Alba Iulia 15 6 3 6 19-16 21 (0)
10. CFR Timişoara 15 5 3 7 13-15 18 (-3)
11. IS Câmpia Turzii 15 5 3 7 13-19 18 (-6)
12. Minerul Lupeni 15 4 5 6 16-22 17 (-7)
13. FCM Reşiţa 15 4 4 7 13-18 16 (-8)
14. Arieşul Turda 15 4 4 7 11-20 16 (-5)
----------------------------------------------------------------------------------------
15. FCM Târgovişte 15 3 5 7 16-26 14 (-7)
16. Corvinul 15 3 2 10 9-25 11 (-10)
17. "Poli" II Timişoara 15 3 2 10 10-28 11 (-13)
18. FC Caracal 15 0 2 13 7-25 2 (-19)
* - echipă penalizată cu un punct pentru neîndeplinirea baremului în Liga I
** - echipă penalizată cu cinci puncte pentru neîndeplinirea baremului în Liga I.
Celelalte meciuri ale etapei a 16-a: FC Drobeta Turnu Severin - CSM Râmnicu Vâlcea; FCM Reşiţa - Corvinul Hunedoara; Arieşul Turda - Poli II Timişoara; FCM Târgovişte - Minerul Lupeni; CFR Timişoara - FC Argeş; Mureşul Deva - Gaz Metan Mediaş; Liberty Salonta - IS Câmpia Turzii; Unirea Alba Iulia - Jiul Petroşani (N24, ora 14.00).