Doamna Maria Farkaş a ajuns să se numere printre persoanele cele mai în vârstă, nu numai din municipiul Oradea, ci şi poate din judeţ. Chiar dacă anul trecut, la 99 de ani, nu spera să atingă suta de ani, iată că acum a ajuns s-o despartă doar câteva luni până la împlinirea unui secol de viaţă... S-a născut la 9 noiembrie 1906 într-o căsuţă modestă din Oradea. A trecut prin două războaie, crescând 3 copii, dintre care doi băieţi gemeni, doi dintre copii mai sunt încă în viaţă. Bărbatul, Farkaş Ladislau, a muncit în Oradea, pe unde a putut, să întreţină familia, iar mama lor, azi în vârstă de 100 de ani, a lucrat şi dânsa mai bine de 30 de ani ca funcţionară la Poştă şi la TAPL. Dacă nu ar fi fost lovită de boala paraliziei, din care şi-a revenit doar parţial, ar arăta mai bine. Marcată de această boală, totuşi doamna Maria Farkaş, la 100 de ani, se plimbă prin casă, stă la televizor şi este destul de lucidă, dovedind o minte clară. Pentru familie, spune băiatul său, Anton, este o adevărată istorie în casă. Ne povesteşte despre istoria Oradiei, de când a fost ea mică. Despre prima linie de tramvai, despre piaţa mare care era în locul unde astăzi este Parcul 1 Decembrie, despre Cetate etc. Dânsa, fiind o femeie credincioasă, a frecventat biserica aproape în fiecare duminică şi în zilele de sărbători religioase. Întrebată fiind cum a reuşit să ajungă la vârsta de 100 de ani, dumneaei, cu sinceritatea care o caracterizează, spune că totdeauna a avut în vedere nişte principii: cumpătarea, viaţa echilibrată, ocolirea stresurilor, fără alcool, fără tutun, dar de muncit a muncit, dovedind stăruinţă, fără rabat de la punctualitate chiar şi când bărbatul a fost dus 4 ani pe front. Ştergându-şi sudoarea de pe frunte, doamna Maria Farkaş spune cu durere în suflet că pensia e prea mică, 427 RON după 30 de ani de muncă "timp util" la stat. „Pe medicamente cheltuim lunar aproape 2 milioane”, spune nora dânsei, Maria, în îngrijirea căreia se află. Întreţinerea, alimentele, coşul zilnic, toate costă şi nu ajunge numai pensia. De viaţa dumneaei nu s-a interesat nimeni din partea autorităţilor locale. „Mi-am păstrat neîncetat credinţa în Dumnezeu, spiritualitatea creştină, mulţumind celui de sus că nu am trăit să mor degeaba"- a încheiat, liniştită, cu chipul senin, Maria Farkas. Ne-am despărţit de dânsa urându-i viaţă lungă, fără boli şi griji, măcar până să cunoască cum se trăieşte după ce vom intra în Uniunea Europeană.