Tinca a îmbrăcat haine de sărbătoare, duminică, atunci când a fost marcată Ziua comunei, la 678 de ani de la prima atestare documentară din 1338. Evenimentele cultural-artistice pregătite pentru toţi locuitorii comunei au cuprins şi anul acesta momente de comemorare a eroilor neamului şi depuneri de coroane şi flori, din programul zilei nelipsind însă nici concertele de muzică populară şi uşoară.

Ziua comunei Tinca, ajunsă anul acesta la a XV-a ediţie, a avut loc duminică, evenimentele întinzându-se până târziu în noapte, când totul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Primul moment care a deschis sărbătoarea a fost inaugurarea terenului de sport de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga”. Oficialităţile prezente şi invitaţii s-au deplasat apoi la Monumentul Eroilor, unde după prezentarea onorului şi salutarea drapelului a avut loc o slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori. După încheierea manifestărilor de la Monumentul Eroilor, locuitorii comunei au fost invitaţi să petreacă împreună, organizatorii pregătind un program artistic pentru toate gusturile. Astfel, în Vadu Băilor au urcat pe scenă Ansamblul Liceului Teoretic „Nicolae Jiga”, solista de muzică populară Delia Pop, Elena Vidican-muzică uşoară, Ansamblul „Auşana” sau trupa de dans popular maghiar Resgo din Remetea. De asemenea, au evoluat soliştii Cristian Mihoc, Claudiu Borza, Simona Costin, Lena Miclăuş. Nici cei mai tineri nu au fost uitaţi, astfel că, spre seară, tinerii au avut parte de două concerte, unul susţinut de Lidia Buble, iar celălalt, de trupa Compact. Conform tradiţiei, şi ediţia de anul acesta s-a încheiat cu un foc de artificii. 

 

Realizări şi proiecte de viitor

Primarul comunei Tinca, ing. Teodor Coste, a luat cuvântul în cadrul evenimentelor desfăşurate la Monumentul Eroilor, vorbindu-le celor prezenţi despre istoria localităţii, dar şi despre realizările, respectiv planurile de viitor ale administraţiei locale. Potrivit edilului, în ultimii doi ani, şapte milioane de euro, fonduri europene, au fost atrase pentru infrastructura de apă-canal din comună şi pentru modernizarea străzilor. Tot la capitolul realizări este şi staţia de epurare dimensionată să servească şase mii de abonaţi, în proporţie de 85% deja executată. Un alt proiect menţionat de Teodor Coste este modernizarea a şase străzi din localitatea Tinca, contractul de finanţare fiind deja semnat, dar şi modernizarea reţelelor de alimentare cu energie electrică a localităţii, aflată în derulare. În ceea ce priveşte investiţiile în învăţământ, edilul a subliniat că a fost reabilitat un corp de clădire al Liceului Teoretic „Nicolae Jiga”, tot aici fiind construit un teren de sport multifuncţional, care, de altfel, a şi fost inaugurat duminică. Alte lucrări, finalizate în proporţie de 90%, sunt cele efectuate la Grădiniţa cu Program prelungit de pe strada Avram Iancu, construcţia unei grădiniţe în localitatea Gurbediu, deja inaugurată etc. De altfel, potrivit ing. Teodor Coste, în ultimii ani, în toate localităţile componente ale comunei Tinca au avut loc investiţii, fie în instituţiile de învăţământ, în modernizarea reţelelor de alimentare cu apă sau reabilitarea unor poduri. Pe viitor, administraţia locală şi-a propus să continue dezvoltarea comunei, printre proiectele propuse în următorii ani numărându-se: introducerea sistemului de canalizare în localităţi, a gazului, astfaltarea tuturor străzilor din Tinca, modernizarea pieţei, construcţia unui stadion comunal şi a unui nou sediu pentru primărie etc. „Toate investiţiile realizate în comună au fost posibile şi cu ajutorul relaţiilor pe care le avem cu localitatea Szadany, prezentă acum cu o delegaţie condusă de primarul Arpad Dudas, am atras proiecte în valoare de 140.000 de euro. De asemenea, continuăm să păstrăm bunele relaţii internaţionale cu Primăria Lyon din Franţa, de pe urma cărora obţinem finanţare pentru diferite proiecte”, a precizat, în discursul său, primarul Teodor Coste. De altfel, inclusiv activităţile organizate de Ziua comunei au fost susţinute printr-un astfel de proiect, „Solidaritate în Tinca şi Zsadany, pentru viitorul Europei”, în valoare de 25.000 de euro, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Europa pentru cetăţeni”, Măsura 2.1 „Înfrăţirea oraşelor”.