Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte crescătorilor de ovine/caprine că termenul limită pentru a solicita Plata Naţională Directă Complementară pentru sectorul zootehnic este luni, 31 mai.

Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, producătorul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv 25 capete caprine femele, având, până la data de 31 martie, vârsta de cel puţin un an; efectivul (pentru care se solicită prima) trebuie să fie identificat şi înregistrat în "Registrul naţional al exploataţiilor" la data depunerii cererii; efectivul trebuie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în solicitare, în perioada 1 iunie-31 august. "Este important de menţionat faptul că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată"- afirmă directorul coordonator al instituţiei, dl. Traian Abrudan.

În anul 2009, la APIA Bihor, au fost depuse un 1.148 de solicitări de sprijin financiar pentru ovine/caprine, ele însumând un număr de 237.381 capete, în acest an, fiind depuse 734 solicitări, pentru un număr total de 137.281 capete. "Având în vedere faptul că luni, 31 mai, reprezintă termen-limită pentru depunerea cererilor, invităm crescătorii de ovine/caprine să vină la APIA Bihor pentru a depune cererile de sprijin financiar" - ne-a mai precizat directorul coordonator al instituţiei.