În urmă cu 91 de ani, Beiuşul a vibrat alături de întreaga suflare românească la gândul apropierii clipei măreţe a unirii pe vecie a tuturor fraţilor de-un neam, aflându-se în centrul evenimentelor premergătoare Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.


Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost sărbătorită la Beiuş într-un mod cu totul deosebit. Au avut loc slujbe religioase, cuvântări emoţionante şi o serbare în faţa liceului vulcanian, unde a impresionat discursul distinsului profesor şi istoric dr. Constantin Pavel. Seara a fost încununată de o retragere cu torţe şi intonarea de cântece patriotice. Ieri, programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României a cuprins mai multe activităţi. La ora 10, pe platoul din faţa Monumentului Martirilor Beiuşului, a avut loc un Te Deum, săvârşit, pe rând, de reprezentanţii cultelor ortodox şi greco-catolic, celor din urmă alăturându-li-se şi parohul reformat din urbe, după care au urmat cuvântările profesorului Dan Ispas şi primarului municipiului Beiuş, prof. ec. Adrian Domocoş, vorbitorii evidenţiind semnificaţia evenimentului de la 1 Decembrie 1918 şi consecinţele acestuia de-a lungul deceniilor care au trecut de-atunci. Ceremonia depunerii de coroane a fost una mai amplă decât de obicei. Festivitatea ocazionată de aniversarea a 91 de ani de la Marea Unire a continuat cu un interesant spectacol prezentat de Anca Banda, conducătoarea Casei de Cultură Beiuş şi oferit de elevii Şcolii de Arte "Francisc Hubic" Oradea - Secţia de canto popular Beiuş, clasa profesorului Florin Mariş-Hinsu, care au amintit numeroasei asistenţe cântecele din vremea făuririi României Mari. Ca de obicei, participanţii la festivitate s-au prins, la final, într-o horă.