NASA a lansat în noaptea de luni spre marţi primul satelit pentru detectarea surselor, de origine umană sau naturală, care emit dioxid de carbon, principalul gaz cu efect de seră cu repercusiuni asupra încălzirii climatice, relatează AFP.

Satelitul "Orbiting Carbon Observatory" sau "OCO" a fost lansat ieri, la ora locală 01.51 (11.51, ora României) de la baza aeriană Vandenberg din California, prin intermediul unei rachete de tip Taurus XL care aparţine Orbital Science Corp. OCO va stabili o hartă a distribuţiei geografice a surselor de dioxid de carbon şi va studia schimbarea acestora de-a lungul timpului. Aceste măsurători vor fi integrate celor efectuate de staţiile de observare de la sol şi de alţi sateliţi pentru a înţelege mai bine procesele care controlează dioxidul de carbon şi rolul său în ciclurile climatice. Datele colectate de satelitul OCO îi vor ajuta pe oamenii de ştiinţă să reducă din incertitudinile prognozelor privind creşterea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, permiţându-le să facă studii mai exacte referitoare la schimbările climatice. "Este vorba despre o misiune ştiinţifică importantă, care va furniza pentru prima dată o imagine completă a emisiilor de CO2 produse de activităţile umane şi a surselor naturale, dar şi a zonelor de absorbţie a gazului de pe planetă", a precizat, luni, în cadrul unei teleconferinţe de presă, Ralph Basilio, unul din experţii implicaţi în acest proiect la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA.