Românii vor fi obligaţi să-şi facă analizele, gratuit, prin intermediul medicilor de familie, care vor primi salarii duble. Cei care vor încerca să se sustragă acestei dispoziţii ministeriale vor fi nevoiţi să scoată bani din buzunar, drept sancţiune. Ministerul Sănătăţii va lansa, în noiembrie 2006, un program de reformare a medicinei de familie care prevede ca, până în decembrie 2007, să fie evaluată starea de sănătate a tuturor cetăţenilor României, cu fonduri alocate de la minister, provenind din taxa pe viciu. Potrivit ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, instituţia pe care o conduce va aloca sume importante medicilor de familie, pentru a realiza seturi de analize pacienţilor, astfel încât, până în decembrie 2007, să se cunoască adevărata stare de sănătate a populaţie. Examinarea va fi gratuită şi obligatorie. Pentru că responsabilitatea va reveni nu numai medicilor, dar şi populaţiei, cei care nu vor merge să-şi facă analizele gratuit, vor fi puşi la plată. Declaraţia a fost făcută la conferinţa "Medicul de familie - prioritatea reformei în sănătate", organizată la Braşov, în week-endul trecut, de revista EuRoCom, în parteneriat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, la care au participat peste 100 de reprezentanţi ai autorităţilor judeţene de sănătate, ai caselor judeţene de asigurări de sănătate, ai colegiilor medicilor, precum şi medici de familie. Nicolăescu a precizat că acest program este sustenabil financiar, urmând ca bugetul alocat medicinei de familie să fie suplimentat, din fondul de sănătate, cu 1.500 miliarde de lei vechi şi să ajungă astfel la suma de 4.000 miliarde lei vechi, ceea ce ar reprezenta şase la sută din totalul fondurilor Ministerului Sănătăţii. Eugen Nicolăescu a mai declarat că speră ca aceste fonduri să se dubleze în 2007, medicina de familie urmând să primească 8.000 miliarde de lei vechi. Scopul programului este depistarea la timp a bolnavilor cronici, care vor fi apoi incluşi în programe speciale de tratament, ceea ce va conduce automat, pe termen scurt, la o creştere a cheltuielilor din bani publici, iar pe termen lung, prevenţia va fi mai eficientă din punct de vedere economic, sănătatea urmând să cheltuiască mai puţin pe partea spitalicească. Totodată, ministrul Eugen Nicolăescu a promis că medicii de familie vor avea un salariu dublu faţă de cel din prezent. "Medicii de familie au fost obligaţi să facă două lucruri simple: dădeau trimiteri la medici de specialitate şi scriau reţete. O postură nedreaptă pentru medicul de familie, căruia trebuie să-i redăm demnitatea şi statutul de specialist. În Anglia, medicul de familie este considerat o instituţie, şi aşa trebuie să fie şi la noi", a spus ministrul Sănătăţii.