Începând de astăzi, fotbaliştii orădeni, pregătiţi de Marian Bondrea, demarează o nouă etapă a pregătirii returului, evoluând în cadrul turneului de pregătire de la Norcia. Roş-albaştrii au plecat ieri dimineaţă spre Budapesta cu autocarul, urmând ca din capitala Ungariei să ia avionul până la Roma, de unde au parcurs cea de a treia etapă a drumului spre Norcia, tot cu autocarul. Poate şi din cauza frigului pătrunzător de afară, fotbaliştii orădeni s-au dovedit "proaspeţi", delegaţia, condusă de organizatorul de competiţii, Viorel Vancea, îmbarcându-se în autocar şi părăsind grăbit Stadionul Municipal cu puţin înainte de 8.30, ora la care era prevăzută plecarea. Maseurul, întors la Frontieră Ajunşi la Vama Borş, delegaţia orădeană a avut parte de prima surpriză neplăcută. După verificarea paşapoartelor membrilor delegaţiei s-a constatat că maseurul, Tudor Ile, are interdicţia de a părăsi România din cauza unui litigiu cu o firmă din Suceava. Astfel el a trebuit să se întoarcă la Oradea, în timp ce fotbaliştii şi conducerea tehnică şi-a continuat drumul. Tudor Ilea a venit la echipă în urmă cu un an, după ce conducerea clubului a renunţat la serviciile fostului maseur, Ionel Danciar. "Nu ştiu cât voi sta la echipă pentru că aştept să primesc o ofertă din Italia", afirma atunci Ilea, care însă n-a reuşit să ajungă tocmai în ţara în care şi-a dorit să plece. Lot de 25 de jucători Lotul deplasat în Italia cuprinde 26 de jucători şi anume: Vâtcă, Mindileac, Axinte - portari, Mihuţ, Lupuţ, Lungan, Oprea, Tudor, Munteanu, Sfârlea, Stan, Balaci, M. Popa, Cisteian, Lazăr, Laczko, Hoban, Achim, Bugiu, Popescu, Gavrilescu, Pătraşcu, Fărcuţa, Berde şi Gado. "Acest turneu reprezintă pentru noi o a doua etapă de pregătire a unui retur dificil care ne aşteaptă. Vom trage din greu pentru a avea o evoluţie cât mai bună în retur", a spus Marian Bondrea înainte de plecare. Zece posibili adversari Conform ultimelor informaţii primite de diriguitorii clubului orădean, la ediţia din acest an a turneului din Norcia vor fi prezente alte nouă formaţii: FC Argeş, FC Vaslui, Poli Iaşi, Wisla Cracovia (Polonia), Pobeda Prilep (Macedonia), Libertas Ljubljana (Slovenia), echipa a doua a Perugiei (Italia), OFC Yaouande (Camerun) şi Michtystaz (Ghana) şi echipa de amatori Politecnicosas Roma. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc în această dimineaţă, orădenii având programate jocuri pe data de 10, 12 şi 14 februarie. Stan, pe urmele lui Vrăjitoarea? La îmbarcarea în autocar, golgeterul din tur al echipei, Daniel Stan, a fost întrebat de ziarişti dacă-şi doreşte să devină golgeterul competiţiei din Italia. "Mi-aş dori să nu mai revin deloc din Italia", a spus în glumă Stan, făcând aluzie la faptul că în urmă cu un an, cel mai prolific fotbalist al roş-albaştrilor, Bogdan Vrăjitoarea, a părăsit cantonamentul formaţiei orădene, primind o ofertă din China. Până la urmă "Vrăji" a revenit la Oradea, însă doar până la încheierea campionatului, după care a părăsit definitiv gruparea roş-albastră, după ce impresarul său, Gigi Neţoiu, i-a achitat clubului orădean jumătate din clauza de reziliere a contractului fotbalistului.