Dacă e luna mai, este o nouă perioadă vizând prelungirea emisiunilor de certificate de trezorerie cu dobândă pentru populaţie, iar detalii în acest sens ne-au fost furnizate de conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor. Astfel, s-a aprobat prelungirea emisiunii cod 10.80, cu subscriere în zilele de 4, 5, 6, 7, 11, 12, 13, 14, 18, 19, 20, 21, 25, 26, 27 şi 28 mai 2004, cu scadenţa la 90 de zile. Termenul de răscumpărare a certificatelor de trezorerie va fi în zilele de 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 16, 17, 18, 19, 23, 24, 25 şi 26 august 2004. Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie este de 15 % pe an. De asemenea, s-a aprobat prelungirea emisiunii cod 10.81 cu subscripţie în zilele de 5, 6, 7, 12, 13, 14, 19, 20, 21, 26, 27 şi 28 mai 2004, cu scadenţa la 180 de zile. Termenul de răscumpărare a certificatelor de trezorerie va fi în zilele de 1, 2, 3, 8, 9, 10, 15, 16, 17, 22, 23 şi 24 noiembrie 2004. Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie este de 15,5 % pe an. Pentru certificatele de trezorerie cu dobândă pentru populaţie devenite certificate de depozit în trezoreria statului, nivelul dobânzii se păstrează 15% pe an, procent care va rămâne în vigoare până la o dată ce va fi comunicată ulterior. Vânzarea certificatelor de trezorerie se face prin Trezoreria Municipală Oradea (str. D. Cantemir nr. 2B), Trezoreria Comunelor Oradea (str. T. Vladimirescu nr. 1) şi prin trezoreriile teritoriale din judeţ: Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta, Ştei, Tinca, Valea lui Mihai, Vaşcău, în numerar sau prin virament din conturile personale deschise la bănci comerciale sau CEC. Răscumpărarea certificatelor de trezorerie se va efectua numai de la trezoreria teritorială de unde au fost cumpărate. În zilele lucrătoare în care nu se emit certificate de trezorerie către populaţie, răscumpărările de certificate se pot face numai la valoarea integrală (valoarea nominală + dobânda aferentă), indiferent de codul emisiunii. Dobânzile încasate de către populaţie din subscrierea de certificate de trezorerie nu sunt supuse impozitării.