Ieri, la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", au fost organizate concursuri, spectacole şi multe surprize. Programul activităţilor de anul acesta au fost organizate de Consiliul Elevilor, coordonat de profesoara Mioara Pogan. Manifestările dedicate Zilei Copilului vor continua pe parcursul întregii săptămâni.

Anul acesta, gojdiştii au avut ocazia să se distreze de Ziua Internaţională a Copilului într-un mod cu totul şi cu totul inedit. Consiliul Elevilor a pregătit o serie de surprize, cadouri, pentru toate vârstele şi gusturile. Activitatea a debutat cu evocarea jocurilor bunicilor şi părinţilor, coordonată de profesorul Traian Adrian Ursuţa, după care elevii au avut posibilitatea să participe la concurs de cultură generală, la care au avut ocazia să câştige numeroase premii, constând în dulciuri şi chiar sume de bani. De asemenea, programul a mai conţinut o serie de jocuri şi concursuri cum ar fi: jocul cu cercul, jocul cu nasturii sau concursurile arcaşii lui Menumorut sau cel de darth. Nu au lipsit nici momentele artistice din program. Elevii din clasa a X-a G şi cei din clasele a VI-a A şi B au fost cei care au pus la punct un interesant program de muzică şi dansuri. Împătimiţii sportului au avut posibilitatea să urmărească, în cadrul activităţilor de ieri, finala de fotbal care s-a disputat între cele mai bune clase din liceu.