Preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Iolanda Balaş-S?ter, va face o vizită de trei zile la Oradea. Ea va sosi în această după-amiază la bordul cursei Bucureşti-Oradea, urmând să se întoarcă în Capitală, sâmbătă seara. Pe timpul şederii va purta discuţii cu privire la mult mediatizatul Complex Olimpic de la Băile Felix, rămas, din păcate, doar la stadiul de proiect, care prevede amenajarea unui centru de pregătire pentru sportivii români. Dublă campioană olimpică (la Roma în 1960, şi la Tokio în 1964), deţinătoare a 14 recorduri mondiale, Iolanda Balaş-S?ter a fost laureată a trofeului ?Mohammed Taher? instituit de Comitetul Internaţional Olimpic în 1950, care se acordă sportivilor cu performanţe de excepţie. Este prezentă în Guiness Book pentru cele 140 de victorii consecutive, fiind nominalizată pentru titlul "atleta secolului", iar din 1990 conduce destinele federaţiei române de specialitate.