Uscătoriile - locuinţe convenabile sau investiţii nerentabile?
Pe parcursul unui an, respectiv din 2003 până în luna mai 2004, Inspectoratul Judeţean în Construcţii Bihor a eliberat 168 acorduri pentru construcţia de acoperişuri tip şarpante la blocuri. Numărul comportă cel puţin două semnificaţii. Pe de o parte, ilustrează dorinţa proprietarilor de apartamente la bloc de a-şi proteja spaţiul locativ atât de intemperii, cât şi de gerul iernii, punându-se sub protecţia şarpantelor, iar pe de altă parte, cererea încă foarte mare de locuinţe, mai ales în mediul urban.
Cele două aspecte se constituie în termenii unei relaţii care ia forma unei afaceri, ai cărei parteneri sunt proprietarii locuinţelor din blocul în cauză şi cumpărătorii uscătoriilor blocurilor respective. De ce spunem afacere?
Locatarii care doresc să-şi construiască şarpantă, pentru a-şi face rost de bani spre a plăti lucrarea, scot la vânzare aceste uscătorii, care, în majoritatea cazurilor, au devenit inutile, fiind ori părăsite, ori transformate în obiecte inutile.
La rândul lor, cumpărătorii uscătoriilor se pricopsesc, ca să spunem aşa, cu un spaţiu căruia îi vor da destinaţia de locuinţă.
"Schimbarea de destinaţie a spaţiilor situate în clădiri colective, conform prevederilor Legii 114 din 1996 şi ale Regulamentului cadru al asociaţiilor de locatari, se poate face numai cu acordul asociaţiei de proprietari, acord care s-a solicitat în toate cazurile", ne precizează dl. ing. Mihai Lucian Chindlea, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bihor.
Acest gen de locuinţe, provenind din uscătorii, poartă, în viziunea legii, denumirea de "locuinţe convenabile", astfel fiind denumite locuinţele care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului şi caracteristicile locuinţei, acoperă exigenţele minimale ale locatarilor.
Potrivit legii, o locuinţă cu suprafaţă minimală, trebuie să măsoare 29,5 mp. Un spaţiu destinat locuinţei cu o suprafaţă mai mică de 29,5 mp nu mai poate beneficia de autorizaţie de construcţie.
Dar majoritatea uscătoriilor transformate în locuinţe aşa-zis convenabile măsoară mult mai puţin decât cei 29,5 mp, uneori, întinzându-se abia la jumătatea suprafeţei - în cazul de faţă suprafaţa utilă fiind doar de 14,62 mp. Se poate constata astfel că de spaţiu aparte pentru bucătărie nici nu mai poate fi vorba, ceea ce ar presupune că locatarii trebuie să ia masa în oraş, la restaurant. Sigur că aceasta reprezintă o glumă nepotrivită, pentru că marea durere a celor care cumpără uscătoriile este de a se vedea şi fără bruma de bani agonisiţi o viaţă, dar şi fără o locuinţă convenabilă, pe care, la urma-urmei, nici nu o vor mai putea valorifica pe măsura investiţiei făcute.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.