Ieri dimineaţă s-a deschis oficial a XIX-a ediţie a maratonului cultural pentru nevăzători - Zilele Homer. Această săptămână va fi una plină, pe parcursul căreia zeci de nevăzători vor participa la concursuri, spectacole de teatru, teatru pentru copii şi concerte de muzică clasică.


Asociaţia Nevăzătorilor din România are peste 80.000 de membri, dar se estimează că numărul potenţialilor membri este de circa două milioane. În Bihor şi Sălaj sunt aproximativ 2.700 de nevăzători, membri ai asociaţiei. Înfiinţată în 1910, prin decret regal, aceasta este singura organizaţie neguvernamentală care a fost tolerată şi în regimul comunist. Asociaţia bihoreană este cea mai dinamică din punct de vedere al proiectelor realizate.

Maratonul cultural al nevăzătorilor a debutat ieri cu un concurs de şah, dar şi cu un concurs de cultură generală pe internet. Tot în cursul zilei de ieri, la Teatrul de Stat pentru Copiii şi Tineret "Arcadia" din Oradea s-a jucat piesa "Cheiţa de Aur", unde accesul nevăzătorilor şi al copiilor acestora a fost gratuit. "Pe parcursul acestei săptămâni, nevăzătorii, copiii acestora, precum şi însoţitorii au asigurată intrarea gratuită la spectacolele înscrise sub acest generic", a precizat Gheorghe Vidican, referent cultural-sportiv la Asociaţia Nevăzătorilor Filiala Bihor-Sălaj. În cursul zilei de miercuri, trupa artistică a Fundaţiei Bastonului Alb din Ungaria va evolua în sala de spectacole a Liceului "Ady Endre", după care, de la ora 17.00, la Librăria Gutenberg va avea loc lansarea romanului Demonul Confesiunii, scris de Radu Sergiu Ruba, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Festivitatea de premiere a câştigătorilor Festivalului Internaţional de Creaţie Literară pentru Nevăzători "Paşii Profetului" va avea loc joi, de la ora 18.00, fiind urmată de un microrecital susţinut de George Nicolescu.