Derbyul local dintre FC Bihor şi LPS Bihorul a revenit primelor grupări atât la juniori A, cât şi la juniori B. Mai întâi, jocul dintre juniorii mari a fost câştigat la limită de gazde, pentru ca la juniori B cei de la FC Bihor să se impună la o diferenţă de maidan. Dacă disputa echipelor de juniori A a fost deosebit de echilibrată, soarta partidei stând în cumpănă până aproape de final, la juniori mici a fost un simplu galop de sănătate pentru jucătorii de la FC Bihor, jucătorul Ardelean reuşind să înscrie nu mai puţin de cinci goluri. De remarcat că gazdele au ratat şi două penaltyuri, care în cazul că ar fi fost transformate ar fi dus scorul la o diferenţă mai mult decât umilitoare. Şi aşa, însă, eşecul juniorilor B de la LPS Bihorul a fost amar, survenit pe fondul unei evoluţii apatice, fără nerv, prestaţia oaspeţilor fiind marcată evident şi de terenul devenit o adevărată mocirlă. Dar asta nu scade cu nimic meritele învingătorilor, juniorii B de la FC Bihor etalând un fotbal bine articulat, în viteză şi combinativ, căruia lepesiştii nu i-au găsit antidotul. Foarte bună prestaţia mijlocaşului Ardelean, excelent susţinut de Butuc, un "cap limpede" care a făcut tot jocul gazdelor. Mult mai interesantă a fost disputa juniorilor mari, care a deschis cuplajul de pe arena Motorul, încă din start oaspeţii dorind să arate că n-au venit doar în plimbare. La prima acţiune de atac a lepesiştilor, Copil a punctat nestingherit din careul mic, în mijlocul unei defensive parcă anesteziate de rapiditatea fazei. Mai mult, la doar câteva minute, lepesiştii puteau lovi decisiv, dar Bodea a irosit o ocazie imensă, nereuşind să-l învingă pe Fildan (după o cursă de aproape 40 de metri, Bodea a ajuns singur cu portarul gazdelor, a închis ochii şi a şutat exact în braţele acestuia). Treziţi de acest avertisment, cei de la FC Bihor au preluat frâiele jocului, şi-au masat adversarul în jumătatea proprie, dar golul întârzia să vină, defensiva oaspeţilor, cu Floruţa şi Buescu în mare formă, făcându-şi cu brio datoria. A venit însă ultimul minut al celor două minute de prelungiri şi, la o cădere teatrală în careu, centralul a acordat uşor penalty pentru gazde, transformat cu siguranţă de Ban. În mitanul secund s-a jucat deschis, cu o uşoară dominare a gazdelor, care au înscris golul victoriei în urma unei devieri din careul mic reuşite de Ember. Cu doar două minute înainte de fluierul final, oaspeţii au avut o fază identică celei din minutul 47 în careul gazdelor, însă arbitrul a măsurat diferit cele două faze, neacordând un penalty care ar fi putut influenţa decisiv soarta derbyului. Aşadar, victorie pentru FC Bihor, care-şi continuă lupta pentru calificarea la turneul final şi un nou eşec pentru LPS Bihorul, care însă a demonstrat încă o dată că poziţia din clasament nu este în concordanţă nici cu valoarea lotului, nici cu exprimarea echipei în teren. Juniori A FC Bihor - LPS Bihorul 2-1 (1-1) Au marcat: Ban (11 m), Ember / Copil FC Bihor: Fildan - Mişuriak, Dragoş, Bot, V. Indrieş, Podilă, Ban, Ember, Raţ, Lobonţ, Cipău. Au mai jucat Balla, I. Indrieş. Antrenor: Horică Rădulescu. LPS: Dancu - Opotă, Floruţa, Podhora, Buescu, Gârz, Alb, Ciuciu, Andrei, Copil, Bodea. Au mai jucat Sime şi Ciordaş. Antrenor: prof. Lucian Stance. Au arbitrat: Daniel Dumuţa - Iulius Timar, Marius Omuţ. Juniori B FC Bihor - LPS Bihorul 9-0 (3-0) Marcatori: Ardelean (5), Butuc (2), Galiş, Şoit FC Bihor: Gheţe - Mihoc, Martin, Molnar, Miheş, Motoş, Novac, Butuc, Ardelean, Gavrilaş, Floruţ. Au mai jucat Vesa, Galiş, Şoit, Molnar. Antrenor: Gheorghe Silaghi. LPS: Abrudan - Moga, Praja, I. Crişan, Ţepele, Cozac, Erdei, Ilieş, Popescu, Pandel, Tule. Au mai jucat Lădar, Dume, Bungău, Cheregi. Antrenor: prof. Jambor Janos. Duminică, 19 noiembrie, echipele FC Bihor vor evolua în deplasare, în compania echipelor similare ale LPS Banatul Timişoara, iar cele ale LPS Bihorul vor primi vizita celor de la CFR Timişoara.