"Legea Românească" Recent, a văzut lumina tiparului numărul 3 al revistei "Legea Românească" a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Încă de la început, "gânduri arhiereşti" vin din partea P.S. Sale dr. Ioan Mihălţan, a P.S. Sale dr. Petroniu Sălăjanul, precum şi a lui Răzvan Codrescu. În continuare, sunt consemnate aspecte din viaţa şi activitatea I.P.S. Sale dr. Antonie Plămădeală, până la trecerea sa în lumea celor drepţi. "Pentru activitatea de excepţie pe tărâmul pastoral, teologic, cultural şi ecumenic, a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi în diferite asociaţii şi societăţi culturale din ţară şi străinătate. Prin trecerea la cele veşnice a I.P.S. dr. Antonie Plămădeală, mitropolitul Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, Biserica Ortodoxă Română a pierdut un vrednic ierarh şi cărturar, iubitor de Biserică şi Neam, pildă de răbdare şi înţelepciune", se arată, la un moment dat, între paginile revistei. Nu lipsesc aşa numitele "dialoguri de suflet", în care se dezbat probleme privind, în principal, relaţia biserică - societate cu implicare directă în viaţa credincioşilor (ex. "Biserica şi societatea", "Bătălia anti România", "O lume bolnavă care are nevoie de noi" etc.). În final, este prezentată agenda de lucru pe anul 2005 a P.S. Sale dr. Ioan Mihălţan, episcopul Oradiei, Bihorului şi Sălajului, precum şi a P.S. Sale dr. Petroniu Florea Sălăjanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului.