*Lumea fascinantă a plantelor rămâne un nesecat izvor de efecte fitoterapeutice. Asupra nici uneia dintre ele nu se poate spune că cercetările sunt pe deplin încheiate.
S-a constatat, de exemplu, că plantele emit bioenergie, care ar putea fi utilizată în scopuri medicinale. Cercetătorii au observat că oamenii obosiţi de muncă şi eforturi fizice mari şi-au refăcut mai repede potenţialul energetic al organismului dacă s-au odihnit aproape de trunchiurile sau sub coroanele unor stejari sau mesteceni, decât cei care s-au aşezat departe de aceşti miraculoşi arbori. Sursă principală a bioenergiei o constituie biocurenţii din plante, puşi pentru prima oară în evidenţă în anul 1966, de Cleve Backster, inventatorul detectorului de minciuni. La fel ca fiinţele vii, plantele "ne simt" prin intermediul biocurenţilor, răspunzând la fel de fel de stimuli. Se cunoaşte de sute de ani, de exemplu, că femeile aflate în perioada ciclului menstrual nu trebuie să frământe aluatul pentru pâine şi nici să manipuleze ingredientele necesare preparării borşului de tărâţe, deoarece biocurenţii emişi de ele în perioada ciclului inhibă drojdiile care produc fermentaţia. S-a observat, de asemenea, că plantele tratate cu narcotice îşi pierd din turgescenţă şi îşi apleacă vârfurile, de parcă ar dormi. Ba mai mult, cercetătorii au constatat că plantele "ne citesc" gândurile. Acelaşi descoperitor al detectorului de minciuni a semnalat faptul că, atunci când s-a apropiat de planta supusă experienţei cu gândul de a-i arde frunzele cu un chibrit aprins, aparatul a înregistrat un aflux de biocurenţi din partea acesteia, asemănător celor emişi de inculpaţii supuşi testului, chiar dacă renumitul om de ştiinţă nu şi-a pus ideea în aplicare. Pare incredibil, dar aceasta-i realitatea. În plus, plantele au şi "memorie". Indiscutabil, captivanta lume vegetală rămâne un univers care poate aduce omului uimitoare servicii în sfera medicală, atât prin conţinutul în principii active al plantelor, cât şi prin bioenergia pe care acestea o emit în jurul lor.