Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) a elaborat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea Legii contabilităţii nr. 82/1991.

Potrivit Proiectului de OUG, persoanele juridice vor fi obligate să păstreze situaţiile financiare anuale timp de 20 de ani. În prezent, această obligaţie se aplică pentru o perioadă de 10 ani. Totodată, Proiectul MEF prevede amânarea termenului de la care exerciţiul financiar va putea fi diferit de anul calendaristic, prin suspendarea aplicării prevederilor art. 27. alin. 3 din Legea contabilităţii, până la 1 ianuarie 2012, şi nu până la 1 ianuarie 2009, cum s-a stabilit prin Legea nr. 259/2007. La art. 27, alin. 3 din Legea contabilităţii, se prevede că exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice străine, cu excepţia instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare, înscrise în Registrul general, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societate. De asemenea, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru filialele consolidate ale societăţii-mamă, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societatea-mamă.
Potrivit expunerii de motive a Proiectului de OUG, se arată că "aplicarea de la 1 ianuarie 2009 a prevederilor respective cu privire la existenţa exerciţiului financiar diferit de anul calendaristic pentru sucursalele şi filialele cu sediul în România, care aparţin unor persoane juridice străine, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societate, respectiv societate mamă, presupune modificarea în acest sens a prevederilor din Codul Fiscal conform cărora anul fiscal este anul calendaristic, precum şi crearea unor reguli de tranziţie pentru perioada impozabilă."
Proiectul MEF mai prevede, totodată, ca şi componenta de "Contabilitate destinată analizării costurilor programelor aprobate", din cadrul contabilităţii publice, să fie amânată până la 1 ianuarie 2012, deoarece aceasta " nu poate fi implementată înainte de etapa de evaluare a rezultatelor componentei de programare bugetare", aşa cum rezultă din aceeaşi expunere de motive.