Respectabila revistă de cultură Tribuna din Cluj-Napoca a publicat în ediţia din 1-15 iunie un text semnat de jurnalista Andreea Costea, la rubrica Teatru.

„FITN 2016. Experienţe” este titlul criticii teatrale semnate de jurnalista Andreea Costea şi publicată pe o pagină de revista Tribuna.

„Am ajuns la Festivalul Internaţional de Teatru Nou de la Arad în ultimul său weekend, cu câteva regrete, reprezentaţii ratate din lista lungă de (28) spectacole programate. Am plecat cu două experienţe aproape seismice şi sunt convinsă că n-am fost singura, la fel cum sunt convinsă că fiecare spectator şi-a găsit o rezonanţă, măcar din punct de vedere stilistic”, este începutul acestei cronici care debutează cu obervaţii precise: „experimentul nu mai este experiment, ci act artistic bugetat chiar, când forma moderat comestibilă o permite”; „Observ teme, texte sau abordări incomode pentru spectatorul placid, provincial, gingaş, care au menirea de a-l trezi din râs, prin tehnica oglinzii. Şi atunci când oglinda pătrunde în teatrul instituţionalizat, să o refuzi se apropie de imposibil.”

Sub lupă sunt puse apoi două reprezentaţii, ambele cu poveşti reale la bază: Columbinus, montat de Horia Suru la Teatrul Municipal Baia Mare şi realizat în parteneriat cu Dramatic Publishing Company din Illinois (SUA); Vertij, spectacol imaginat de coregrafele Vava Ştefănescu şi Andreea Gavriliu sub amprenta regizorului Mihai Măniuţiu, Teatrul „Aurelia Manea” din Turda.

Revista de cultură Tribuna din Cluj-Napoca este o publicaţie bilunară ce apare sub egida Consiliului Judeţean Cluj. A fost fondată în 1884, de Ioan Slavici, şi are îi în componenţa Consiliului Consultativ pe Alexandru Boboc, Nicolae Breban, Andrei Marga, D. R. Popescu şi Grigore Zanc. Din sumarul revistei, ediţia amintită, spicuim: Istorii cu scriitori (Adrian Suciu); Apusul lumii arhaice greceşti. Zorii filosofiei clasice II (Mircea Arman); Cel care scria pe cutremure (Nicolae Iliescu); Constantin Brâncuşi inedit (Constantin Zărnescu); Art Safari 2016 - între estetic şi pecuniar (Marina Nicolaev); Unde ne sunt elitele? (Vistian Goia); Fără fum, fără ţigări (Radu Ţuculescu); O biruitoare atingere de mâini (Alexandru Jurcan).