Preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, a confirmat, în cursul zilei de ieri, că prefectul judeţului Bihor, Ilie Bolojan, a fost nominalizat pentru postul de secretar general al Guvernului. Mai mult, Popa a declarat că, din informaţiile pe care le deţine, Bolojan ar fi acceptat noua demnitate oferită. Surse liberale declarau, ieri dimineaţă, că postul de secretar general al Guvernului, ocupat până în prezent de Radu Stroe, ar putea fi preluat de către prefectul judeţului Bihor, Ilie Bolojan, numele acestuia fiind menţionat de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru această funcţie la şedinţa de luni a Biroului Permanent Central al PNL. "Premierul l-a nominalizat în funcţia de secretar general al Guvernului pe prefectul de Bihor, Ilie Bolojan. Eu cred că a şi acceptat această funcţie. Referitor la plecarea acestuia de la cârma judeţului, cred că orice poziţie pe care un bihorean o ocupă în aparatul central e un câştig tot pentru Bihor", a declarat Cornel Popa, preşedintele PNL Bihor. În cursul zilei de ieri, Prefectul de Bihor a ezitat însă să ofere un răspuns clar cu privire la plecarea sa. "Avem o lege care reglementează activitatea Corpului prefecţilor şi unul dintre principiile acesteia este cel al mobilităţii. E decizia Guvernului să dispună mutarea unui prefect de pe o funcţie pe alta. Suntem la dispoziţia Guvernului. Dacă se va decide numirea mea pe o altă funcţie trebuie să mă conformez", a precizat Ilie Bolojan, prefectul judeţului Bihor. În vârstă de 38 de ani, Ilie Bolojan este inginer, profesor de matematică, absolvent al Institutului Naţional de Administraţie şi ocupă postul de prefect din 2006. Ilie Bolojan a deţinut, începând cu anul 2000, funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL. Ca membru al acestei formaţiuni, el a fost ales în Consiliul Local al oraşului Aleşd de două ori (în 1996 şi 2000), precum şi în Consiliul Judeţean Bihor (în 2004). La cererea premierului Călin Popescu Tăriceanu, prefecţii liberali au trebuit să opteze pentru rămânerea în această funcţie sau pentru continuare activităţii politice până la data de 1 noiembrie 2005, conform Legii instituţiei prefectului. Ilie Bolojan a anunţat atunci că va opta pentru statutul de înalt funcţionar public, ca prefect al judeţului Bihor, şi va renunţa la calitatea de membru al PNL. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni, la prezentarea noului Cabinet, că şeful SGG nu va mai avea rang de ministru delegat, ci va fi "cel mai înalt funcţionar public". În ce-l priveşte pe viitorul prefect de Bihor, acesta va fi desemnat în urma unui concurs ce va fi organizat la Bucureşti. "Prefecţii nu mai pot fi nominalizaţi de către partidul aflat la putere. Se va organiza un concurs", a mai declarat Cornel Popa.