Cinci sportive de la secţia de haltere a CS Crişul Oradea, pregătite de antrenorul Mihai Lorencz, au participat la turul Campionatului Naţional rezervat seniorilor şi senioarelor, concursul de la Oneşti fiind, totodată, şi o etapă de Cupa României. 27 de cluburi din ţară au trimis reprezentanţi la întrecere, la feminin concurând 46 de halterofile, în timp ce, la masculin, prezenţa a fost mai numeroasă, 80 de sportivi aliniindu-se la start. Anamaria Lorencz (CS Crişul) a concurat la categoria 48 kg, ocupând locul doi, cu un rezultat de 117,5 kg. Ea a terminat la egalitate cu prima clasată, însă la cântar s-a dovedit mai grea cu 400 de grame decât adversara ei, fapt ce i-a adus doar poziţia secundă. Geber Elisabeta, cealaltă concurentă orădeană la 48 de kg, a terminat pe locul IV, cu un total de 95 kg. La categoria 58 kg, Ramona Floruţa a ocupat locul V, cu un rezultat de 97,5 kg, în timp ce la +75 kg, Laura Mal a ratat cu puţin ultima treaptă a podiumului, totalizând 107,5 kg, iar Mirela Ban, cu un total de 80 de kg, s-a clasat pe locul VI. În urma acestor rezultate, toate cele cinci sportive au obţinut calificarea la finala Campionatului Naţional, ce va avea loc tot la Oneşti, în luna octombrie. Delegaţia orădeană doreşte să mulţumească şi pe această cale clubului şi sponsorilor care au sprijinit deplasarea la Oneşti. Urmează junioarele La sfârşitul lunii martie va avea loc în Capitală turul Campionatului Naţional şi Cupa României, pentru juniori I şi tineret, concurs ce constituie criteriu de selecţie pentru finala Naţionalelor, programate în noiembrie. CS Crişul va avea zece reprezentanţi: Anamaria Lorencz, Nagy Linda (ambele la 48 kg) şi Laura Mal (75 kg) - la junioare, respectiv Elisabeta Geber (48 kg), Ramona Floruţa (53 kg), Dana Ban (63 kg), Mirela Ban (75 kg), Raluca Mihu (75 kg), George Pop (77 kg) şi Varga Mikl?s (85 kg) - la tineret.