Începând de astăzi, până duminică inclusiv, la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS), se va desfăşura expoziţia cu vânzare Expomariage Oradea 2008, la care participă, în acest an, peste 50 de firme. Precizăm că mâine, 1 martie, de la ora 15.00, va avea loc o prezentare de modă cu cele mai frumoase rochii de mireasă, în sala CCS, iar de la ora 20.00, foc de artificii. Programul de vizitare este următorul: astăzi, 29 februarie, între orele 13.00 - 20.00, mâine, între orele 10.00 - 20.00, respectiv duminică, între 10.00 - 18.00, intrarea fiind 5 lei de persoană.