În urmă cu doi ani, mai precis în a doua zi de Sfânta Sărbătoare a Crăciunului, în 26 decembrie 2003, când se zice că se deschid porţile cerului pentru a-i primi pe cei mai buni credincioşi creştini, într-un salon de spital îşi dădea obştescul sfârşit distinsul om de cultură şi publicist Stelian Vasilescu, retrăgându-se definitiv în Ţara Umbrelor. Maestrul ne-a părăsit la puţine zile de la cea de-a 76-a aniversare a Domniei Sale. Cu câteva zile înainte, i-am făcut o vizită în impresionanta sa bibliotecă, iar într-un amplu articol, publicat sub semnătura mea în ziarul "Crişana", consemnam, printre altele: A 76-a aniversare îl găseşte pe neobositul om de litere angrenat în lupta cu bolile care-i macină, zi de zi, sănătatea, dar hotărât să termine şi volumul al II-lea din "Oameni din Bihor", din care a realizat aproape jumătate din paginile consacrate. Tot în acele zile de decembrie, un scriitor din Alba Iulia, prieten cu maestrul, referindu-se la starea sănătăţii colegului său, spunea: "Stelian Vasilescu trăieşte la Oradea, mereu pe o dungă de moarte, mereu pe o aripă de viaţă, cu speranţe..." Păcat că speranţa prietenului nostru, de data aceasta, a fost zadarnică. Bolile necruţătoare l-au învins (de data aceasta) pe neobositul cărturar. Numai în 2003 avusese peste 160 de zile de spitalizare. Despărţirea de Stelian Vasilescu a fost greu acceptată de numeroşii săi prieteni şi de colaboratorii apropiaţi. Ca o ironie a sorţii, moartea acestui "decan" al presei orădene (depăşise 54 de ani de publicistică) a survenit în cea mai lungă pauză a anului, în care nu apar ziare, în care "ştirile se opresc în pragul redacţiilor", cum spunea scriitorul Mircea Bradu despre prietenul său. Parafrazându-l pe Tudor Vianu, am putea afirma, desigur, respectând proporţiile, că "fără Stelian Vasilescu vom fi mai altfel şi mai săraci" - desigur din punct de vedere spiritual şi artistic. De peste 54 de ani a reprezentat Bihorul la festivalurile teatrale, folclorice şi de literatură din ţară, remarcându-se ca un critic competent şi obiectiv. Pe ultimul drum, în acea zi blândă de iarnă de decembrie 2003, a fost condus de o asistenţă numeroasă, însoţită de un sobor de şapte preoţi Despre laborioasa operă a lui Stelian Vasilescu s-au exprimat la superlativ foarte mulţi dintre confraţii săi într-ale scrisului, dar ne oprim aici, rugând pe bunul Dumnezeu să-i ierte lumeştile păcate şi să-i aşeze sufletul în Grădina Raiului, acolo unde îi este locul.