Membrii PNŢCD vor vota pentru noua Constituţie, întrucât aceasta reprezintă "un progres real" faţă de cea în vigoare, iar o bună parte din soluţiile propuse de partid se regăsesc în textul acesteia, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Mihai Dorin. El a precizat că modificarea Constituţiei devenise imperativă în condiţiile integrării în structurile euro-atlantice, mai ales pentru că era evident, încă din perioada lucrărilor Adunării Constituante, "caracterul caduc" al Constituţiei din 1991. Mihai Dorin a spus că, la acea vreme, propunerile PNŢCD nu au fost ascultate, iar, în prezent, "este evident că dreptatea şi adevărul" au fost de partea ţărăniştilor. Liderul ţărănist a remarcat că România a pierdut ani preţioşi în "aproximări legislative" ce au la origine "imperfecţiunile şi ambiguităţile premeditate" ale Constituţiei din 1991.