Verificările efectuate, săptămâna trecută, de către inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor la mai multe grădiniţe cu program prelungit din judeţ au scos la iveală o serie de nereguli. Astfel, nu numai în zona rurală au fost constatate abateri de la normele igienico-sanitare prevăzute de lege, ci şi la unele grădiniţe din Oradea, motiv pentru care au fost aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale. Aceste aspecte negative vin să infirme motivele invocate de administraţia Bolojan atunci când a decis instituirea taxei minime de 90 lei/lună chiar şi pentru copiii care nu frecventează grădiniţa pe perioada bolii.

Conform unui comunicat al CJPC Bihor, în perioada 21-25 septembrie, comisarii acestei instituţii au desfăşurat o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit din judeţ. Au fost verificate 21 de grădiniţe, la toate fiind constatate abateri, motiv pentru care au fost încheiate 21 de procese-verbale de constatare a contravenţiilor, valoarea totală a sancţiunilor aplicate ridicându-se la 28.000 lei. Deficienţele constatate nu sunt însă puţine la număr.
Astfel, s-a constatat că unele cântare sunt folosite fără verificare metrologică, iar alimentele sunt preparate în vase cu emailul întrerupt sau în vase vechi şi lovite. S-a constatat, totodată, lipsa monitorizării temperaturilor din spaţiile frigorifice de păstrare a alimentelor. De asemenea, controlul a scos la iveală faptul că personalul de la grădiniţe utiliza pentru prepararea hranei alimente fără etichete care să cuprindă elementele de identificare şi caracterizare. Contrar normelor, la unele grădiniţe nu era afişat meniul cu preparatele ce urmau a fi servite copiilor. O altă abatere care ar trebui să-i nemulţumească pe părinţi este necalcularea necesarului zilnic de calorii şi substanţe nutritive. De asemenea, comisarii CJPC au constatat şi nerespectarea prevederilor prescrise pentru amplasarea lavoarelor la înălţimi diferenţiate pe grupe de vârstă. "La toate grădiniţele verificate au fost constatate nereguli. Multe dintre ele sunt situate în judeţ, dar şi pe raza municipiului Oradea", a declarat Sebastian Secoşean, director coordonator adjunct al CJPC Bihor. Toate aceste aspecte negative vin să confirme reclamaţiile părinţilor din Oradea care se plâng de condiţiile din grădiniţele aflate în subordinea Primăriei. Ignorând aceste realităţi, administraţia Bolojan a instituit o taxă de 90 lei/lună, care trebuie achitată, indiferent dacă merge sau nu copilul la grădiniţă. Această povară i-a nemulţumit pe părinţii ai căror copii sunt bolnavi şi nu au cum să fie duşi în comunitate, prin urmare nu s-ar cădea să fie obligaţi să plătească hrana pe care nu o consumă.

Poate n-ar fi rău ca şi acest aspect, şi anume plata unui serviciu de care nu beneficiază, să facă obiectul unei verificări a comisarilor CJPC Bihor.