Cu prilejul partidei din Borş, doi reprezentanţi ai AJF Bihor, secretarul Valer Vancea şi preşedintele Comisiei Campionatului Judeţean, Nagy Alexandru, au răsplătit trei dintre echipele acestui eşalon. Acestora le-a revenit misiunea de a premia atât Frontiera Oradea, cu o cupă, diplomă şi trei mingi, pentru câştigarea Seriei Nord şi pentru locul doi în clasamentul fair-play, cu media 8,33, cât şi Minerul Şuncuiuş şi Izvorul Cociuba Mare, cu câte o diplomă şi două mingi, ultima ocupând poziţia secundă în ierarhia sportivităţii, cu media 8,03. În topul disciplinei, Frontiera a fost devansată de LPS Oradea - 8,50, iar Izvorul, de Victoria Tulca - 8,17. Tot pe terenul din Borş a mai fost recompensat cu o plachetă, diplomă şi 750.000 lei Ciprian Micu (Frontiera), cel mai prolific jucător din Seria Nord, cu 31 de goluri.