Investiţiile străine directe s-au plasat, în primele cinci luni, la 2,13 miliarde de euro, în scădere cu 26,5% comparativ cu perioada similară din 2006, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Naţională a României (BNR). Participaţiile la capital şi profitul reinvestit au reprezentat 61,8%, iar creditele intra-grup 38,2%, se arată într-un comunicat al BNR. Agenţia Română pentru Investiţii Străine a estimat la începutul anului că investiţiile străine directe se vor ridica la şapte miliarde de euro, faţă de 9,1 miliarde euro raportat în 2006. Anul trecut, nivelul investiţiilor străine directe a fost influenţat pozitiv de privatizarea Băncii Comerciale Române, cea mai mare instituţie de credit din România. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate în luna mai, stocul investiţiilor străine directe a ajuns la finele anului trecut la 30,89 miliarde de euro.