Coordonatorii campaniei electorale a Alianţei D.A., Gheorghe Flutur şi Cozmin Guşă, au participat, ieri, la Oradea, la o întâlnire cu şefii de campanie şi cu candidaţii de pe locurile eligibile din judeţele din Transilvania. Flutur şi Guşă au declarat că scopul întâlnirii este acela de a stabili strategia pe care fiecare filială o va avea în următoarea lună. "Avem o strategie flexibilă, care să se poată adapta condiţiilor de pe ?câmpul de luptă?. Vrem să stabilim mesajul Alianţei D.A. pentru mediul rural. De asemenea, vrem o articulare mai bună între centru şi filiale. Traian Băsescu trebuie flancat de candidaţii Alianţei, pentru că noi vrem să câştigăm atât alegerile parlamentare, cât şi cele prezidenţiale", a declarat Gheorghe Flutur. "Aceste întâlniri cu şefii de campanie şi cu candidaţii sunt întâlniri de mobilizare, prin care să adaptăm strategia Alianţei unor realităţi locale sau regionale", a completat Cozmin Guşă. Conform afirmaţiilor celor doi, printre primele măsuri pe care reprezentanţii Alianţei D.A. le vor lua în eventualitatea în care vor ajunge la guvernare vor fi verificarea tuturor contractelor pe care Guvernul le-a făcut cu firmele de lobby, recalcularea pensiilor şi introducerea unui pachet economico-legislativ pentru independenţa mass-media. "Pe baza contractelor încheiate de Guvern cu firmele de lobby se folosesc banii publici pentru denigrarea adversarilor politici în străinătate", a declarat Cozmin Guşă.