Programarea meciului Steaua - UTA la Oradea i-a mai scos din amorţeală pe cei care efectuează lucrări la Stadionul Municipal. În ultimele zile s-au montat scaune la colţurile de pe partea tribunei oficiale, s-a vopsit gardul împrejmuitor şi porţile de acces şi s-au efectuat anumite lucrări şi la vestiare. Mai mult, a început şi numerotarea rândurilor şi scaunelor. Terenul de joc a fost tuns şi se prezintă bine pentru această perioadă a anului. Steliştii vor sosi mâine la Oradea direct de la Sevilla cu o cursă charter, în jurul orei 18.00. Sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00, "roş-albaştrii" vor susţine pe Municipal un antrenament pe durata a aproximativ 90 de minute. Biletele pentru meciul de duminică, 25 februarie, se vor pune în vânzare în această după-amiază în diferite puncte din oraş sau cel mai probabil mâine dimineaţă. Preţul este 10 RON, la peluze, 20 RON, la tribuna I, şi 50 RON, la tribuna 0. "Biletele vin în seara asta (n.r. - aseară) de la clubul Steaua, care s-a ocupat de tipărirea lor, iar mâine dimineaţă (n.r. - astăzi) le vom duce la Primărie pentru a fi înregistrate. Abia după aceea va începe comercializarea lor în diferite puncte din oraş. Un lucru e, însă, clar. Toată lumea intră în stadion pe bază de bilet, chiar şi copiii", susţine Adrian Sabău, directorul economic al FC Bihor. Pe lângă ziarişti, care vor avea acces pe bază de acreditări, vor mai beneficia de intrare gratuită 500 de fani din galeria Stelei şi 400 de suporteri ai UTA-ei, în baza unui acord de reciprocitate între cele două cluburi. Intrarea pe stadion va fi permisă de la ora 11.00, cu trei ore înaintea începerii jocului.