Judecătorii bucureşteni au acceptat transferul de procedură penală, către Austria, în cazul omului de afaceri Ladislau Marius Vizer, preşedintele Uniunii Europene de Judo, care este acuzat de corupţie. Marius Vizer, care are austriacă, este cercetat de procurorii aticorupţie, pentru că, alături de fostul consilierul ministerial Ioan Lascău, ar fi pretins bani unei persoane în schimbul unor servicii economice. Biroul de presă al Parchetului Naţional Anticorupţie (devenit direcţie) informa că anchetatorii au declanşat, în 29 septembrie 2004, urmărirea penală faţă de omul de afaceri Ladislau Marius Vizer. Procurorii anticorupţie susţineau că Vizer şi Lascău (fost director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, trimis în judecată pentru un concert de infracţiuni - n.r.) ar fi pretins unui om de afaceri 18 miliarde de lei. Ei ar fi promis în schimb că ar putea interveni pe lîngă funcţionari ministeriali, pentru decontarea preferenţială a unor lucrări în valoare de 185 de miliarde de lei, efectuate de firma omului de afaceri. Avocaţii lui Vizer au cerut instanţei să accepte transferarea cazului în Austria, Curtea de Apel Bucureşti pronunţându-se în acest sens.