Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor a organizat, ieri, la sediul din Oradea, o conferinţă de presă structurată tematic pe priorităţi în activitatea de consultanţă agricolă - bilanţ şi pe strategia de modernizare a serviciilor de consultanţă agricolă. În decursul acestui an, OJCA Bihor urmărind şi priorităţile pe axa realizării fluxului informaţional între furnizorul de informaţie şi beneficiarul informaţiei (fermierul) - a reuşit o serie de activităţi de popularizare prin: 12 loturi demonstrative cu hibrizi de porumb şi legume, cu soiuri de grâu şi cartof; organizarea unui seminar "Legumicultura în pragul integrării europene"; prezenţa cu trei standuri la diferite manifestări judeţene de profil - Varadinum Expo, Târgul meşterilor populari, Festivalul ţuicii; prezenţa la două expoziţii regionale de utilaje agricole, animale şi industrie alimentară, de la Cluj-Napoca şi Arad, organizarea, lunar, a 15-17 întâlniri de grup cu teme agricole de interes sezonier şi local. Totodată, o altă prioritate, cum avea să menţioneze dl. ing. Liviu Dragomir Naste, director executiv dl OJCA Bihor, specialiştii din cadrul Oficiului au acordat asistenţă tehnică la 21127 de producători agricoli din judeţ, în domenii ca: vegetal, zootehnie, mecanizare, legislaţie, economie etc. S-au organizat, şi sunt în derulare, cursuri de informare şi pregătire profesională: 25 de cursuri cu 921 de participanţi. OJCA Bihor a fost şi este prezentă, cu participare directă sau în colaborare, în realizarea cu participare de proiecte, pentru accesarea de fonduri prin Programul Sapard şi Fermierul. A editat şi editează revista "Agroconsult Bihor", dar şi o serie de broşuri pe teme de legumicultură, pomicultură, subvenţionarea agriculturii... Sunt doar câteva dintre realizările şi prezenţa activă a specialiştilor OJCA Bihor în asigurarea serviciilor de consultanţă agricolă. Faţă de această etapă parcursă, apare o nouă provocare: integrarea europeană presupune o nouă strategie a serviciilor de consultanţă agricolă - organizare şi funcţionare similare celor din Uniunea Europeană. În acest sens, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă (ANCA) este implicată în Proiectul Makis, finanţat de Banca Mondială, componenta "Sprijinirea Sistemului de Consultanţă şi Informare". Astfel, modernizarea sistemului de consultanţă din România, realizarea unei reforme a acestui sistem prevede pe etape (2007-2009; 2009-2013), cum a şi propus ANCA, mai multe variante (scenarii): fie ca ANCA să devină o structură administrativă auxiliară a Ministerului Agriculturii, fie înfiinţarea de camere agricole (naţională, judeţeană, distinctuale) şi preluarea serviciilor de consultanţă (ca reformă rapidă) şi reorganizarea progresivă a ANCA, împreună cu structurile teritoriale. Detalii, într-un viitor articol.