Diosgyor - FC Bihor 4-2 (2-2)
Marcatori
: Tchana 14, Homma 36, 49, Sebok 60 (p.) / Lukacs 8, Cosma 13

Într-o partidă amicală disputată la Diosgyor, echipa FC Bihor Oradea a fost învinsă de formaţia locală, componentă a primei ligi din Ungaria, cu scorul de 4-2 (2-2). Roş-albaştrii n-au jucat rău, mai ales în prima repriză, dar cum se întâmplă adesea în fotbal, ocaziile ratate se răzbună.

Aşa cum se întâmplă de obicei la astfel de partide de verificare, antrenorul formaţiei orădene, Gheorghe Silaghi, a utilizat pe parcursul întâlnirii două formule de echipă. După felul cum au decurs ostilităţile în teren, se pare că formula din prima parte a jocului a fost mai eficientă, orădenii fiind cei care au înscris primii, prin Lukacs şi Cosma. Gazdele au redus din diferenţă imediat, pentru ca înainte de pauză, Homma să restabilească egalitatea. În mitanul al doilea, gazdele au presat mai mult şi profitând şi de lejeritatea cu care orădenii au tratat multe din fazele ofensive, ratând ocazii destul de clare de a marca, au mai punctat de două ori, obţinând un succes la un scor oarecum neconform cu realitatea din teren. Dar a fost doar un joc de verificare, util pentru tehnicianul orădean de a-şi vedea elevii la lucru, de a exersa noi scheme. "Am avut o primă repriză foarte bună, când am şi înscris de două ori şi am mai ratat alte ocazii clare prin Radu, Bucur, Lukacs şi Novak. Am şi greşit, însă, iar pe fondul celor două greşeli copilăreşti, Diosgyor a reuşit să egaleze. Mă bucură faptul că juniorii încep să aibă constanţă în joc, iar în acest sens i-aş remarca pe Novak şi Butuc", a declarat antrenorul echipei orădene, Gheorghe Silaghi. Iată şi componenţa celor două echipe:
FC Bihor: Lipitor - Ţârcă, Ambruş, Muscă, Cosma - Novak, Mihu, Ploscar - R. Radu, Lukacs, C. Bucur. Au mai jucat: Paul - A. Achim, Indrieş, Lorincz, Butuc, Teşan, Ayza, Matei şi Niţă. Antrenor: Gheorghe Silaghi
Diosgyor: Somodi (Vojinovic) - Lakatos, Sebők (Lipusz), Milicic (Kállai), Gohér (Kerényi) - Kamber, Pintér (Takács) - Tchana (Szélpál), Pelecaci, Homma - Szabó V. (Sáfár). Antrenor: Vágó Attila.
Următorul amical al formaţiei FC Bihor este programat astăzi, roş-albaştrii întâlnind de la ora 10.30, pe Stadionul Municipal, formaţia Politehnica Iaşi.