Așa cum obișnuiește în fiecare an, conducerea Liceului cu Program Sportiv Bihorul împreună cu membrii corpului profesoral, dar și în prezența a numeroase personalități din lumea sportului și nu numai, și-au premiat cei mai buni sportivi ai anului 2016. Pe primul loc, performanțele lor fiind aproximativ la același nivel, s-au clasat atletul Laviniu Chiș și judoka Vlad Luncan.

 

Nicio prezență feminină în top 10

Ceremonia a fost presărată cu diferite momente artistice oferite de mai multe grupe de tinere gimnaste din cadrul liceului. Alături de „familia” LPS Bihorul, invitații directorului Dan Matei și ai „adjuncților” Lucian Stance și Roland Bocoi au fost: prefectul Claudiu Pop, viceprimarul Florin Birta, președintele AJF Bihor, Valer Vancea, Iacob Hanțiu, președintele CSU Oradea, directorul DJST Bihor, Petruț Drăgan, inspectorul DJST Bihor, Iosif Korodi, inspectorul școlar Călin Hoțupan, decanul Facultății de Geografie, Turism și Sport, Alexandru Ilieș, Sorin Buhaș, Constantin Pană și mulți alții.

La fel cum s-a întâmplat în anul 2015, topul celor mai buni 10 sportivi, care de fapt au fost 11, nu a inclus nicio prezență feminină. Mai mult, secția de judo a fost din nou cea mai performantă, mai bine de 80% din acest clasament fiind dominat de sportivii în kimono.

 

Laviniu Chiş şi Vlad Luncan, sportivii anului

Laviniu Chiș (antrenor Robert Olah), cea mai mare speranță a atletismului bihorean, care din nefericire este destul de aproape să-și părăsească meleagurile natale din cauza problemelor financiare și a indiferenței celor în drept să-i managerieze cariera, a realizat următoarele performanțe: triplu campion național de juniori I, vicecampion balcanic și dublu vicecampion național, medaliat cu bronz la naționalele de sală și multe altele. În ceea ce-l privește pe Vlad Luncan (antrenor Aurelian Fleisz) acesta a luat medalia de argint la Cupa Europeană U21 de la Ploiești, bronz la Cupa Europeană U21 de la Praga, bronz la Campionatul Național U21și multe alte clasări excelente în competițiile europene la care a mai concurat. Podiumul pe 2016 la LPS Bihorul a fost completat de judoka Kunszabo Luca (antrenor Aurelian Fleisz) și voleibalistul Cristian Maier (antrenor Kovacs Zoltan). Ierarhia a fost continuată de un alt voleibalist, Andrei Crișan (antrenor Kovacs Zoltan) pe locul al 4-lea, judoka Laurențiu Mezei (antrenor Alexandru Goncearenco) pe locul al 5-lea, judoka Mihai Tămășan (antrenor Emil Morar) pe locul al 6-lea, judoka Alexandru Popa (antrenor Emil Morar) pe locul al 7-lea, judoka Darius Mudura (antrenor Alexandru Goncearenco) pe locul al 8-lea, judoka Alex Mierluț (antrenor Emil Morar) pe locul al 9-lea și judoka Norbert Domuța (natrenor Emil Morar) ultimul în top 10.

„Cel mai bun an din carieră”

Laviniu Chiș, cel mai bun „lepesist” în 2016, are obiective importnate și pentru anul ce urmează și își dorește ca acestea să fie realizate tot pentru cluburile orădene. De menționat că atletul a fost premiat cu un laptop la finalul galei, cel care a făcut acest gest fiind profesorul Vasile Marcu. „A fost cel mai bun an din cariera mea cu toate că se putea și mai bine. Totuși sunt mulțumit de ceea ce am realizat și pot să spun că nu m-a surprins desemnarea mea ca cel mai bun sportiv al liceului. Asta deoarece doar eu și antreorul meu știm cât am muncit pentru toate aceste performanțe. În ceea ce privește posibila mea plecare din Oradea pot să spun că am două oferte concrete. Dacă una dintre acestea va fi superioară celei de la Oradea voi alege să îmi continui cariera acolo unde voi fi apreciat mai mult chiar dacă mi-ar plăcea să îmi continui cariera acasă. Pentru anul viitor îmi doresc titlul de campion național la seniori precum și o clasare cât mai bună la Campionatul European U23 ce se va desfășura în Polonia”, a declarat Laviniu Chiș imediat după încheierea festivității de premiere.

„Când oferi condiții, rezultatele vin de la sine”

La rândul său, directorul Dan Matei a făcut câteva aprecieri vis a vis de premianții anului 2016 dar și de speranțele pentru 2017. „La fel ca în fiecare an, judo-ul a realizat cele mai multe performanțe fapt ce demonstrează încă o dată că Oradea este un centru foarte puternic în acest sport. Așa se întâmplă atunci când oferi toate condițiile necesare, rezultatele vin de la sine. În ceea ce-l privește pe Laviniu Chiș pot să spun că el reprezintă o mare speranță a atletismului bihorean și ar fi păcat ca să plece din cauza indiferenței celor care pot face ceva în acest sens. În concluzie a fost un an bun, cu rezultate de top, și sunt convins că din nou vom avea sportivi pe primele locuri în ierarhia județeană. Pentru anul ce urmează îmi doresc ca performanțele să se mențină cel puțin la același nivel și să avem rezultate pe plan național, european și chiar mondial”, a afirmat Dan Matei, directorul LPS Bihorul.